Cât costă întreţinerea unui partid politic în Moldova?
Într-un an, în care avem un deficit bugetar de aproape 2,5 la sută, iar salariile au fost îngheţate, unii politicieni consideră că întreţinerea unui partid este relativ mică. De exemplu, în cazul Partidului Social-Democrat, întreţinerea sediilor costă peste 25 de mii de euro, sau cam cât ar costa, în medie, o garsonieră în Chişinău.
În acelaşi timp, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, spune că, în prezent, crearea şi întreţinerea unui partid este mai costisitoare, în comparaţie cu sfârşitul anilor 90, când a fost creat partidul pe care îl reprezintă.
Analistul politic Igor Boţan crede că preţul unui partid este determinat de mărimea şi popularitatea acestuia.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 30 de partide politice.