Cât costă o noapte la hotelurile de peste hotare
Ca să-ţi petreci noaptea într-un hotel de patru stele la Moscova, trebuie să scoţi din buzunar cam de două ori mai mult decât pentru aceleaşi condiţii la Atena sau Lisabona şi aproximativ de trei ori mai mult decât la Bucureşti, Budapesta sau Varşovia. Cel puţin asta reiese din ofertele de pe site-ul booking.com.
Capitala Rusiei este foarte bine cunoscută în lume pentru preţurile mari şi goana după lux. Nici hotelurile nu fac o excepţie în acest sens. O noapte de cazare în condiţii de patru stele poate ajunge la 700 de euro. Totuşi, preţul mediu este de aproximativ 200 de euro.
Nici capitala Italiei nu este foarte ieftină. Aici o noapte la hotel costă în jur de 160 de euro. Nu cu mult mai puţin costă cazarea la Kiev, aproximativ 150 de euro, iar la Viena poţi rămâne peste noapte cu 120 de euro.
În plină criză, ofertele hotelurilor de patru stele de la Atena şi Lisabona sunt, în medie, de 100 de euro. În schimb, la Madrid, Berlin şi Bruxelles, preţurile sunt de aproximativ 90 de euro, în timp ce în capitala Bulgariei poţi rămâne peste noapte cu 75 de euro. La Budapesta ofertele sunt în medie de 70 de euro, la Bucureşti -65, iar la Varşovia - 60 de euro.