Când unei mame i se fură copilul şi este ascuns de ea, când mama e agresată fizic şi psihic de câte ori cere să-şi strângă puiul în braţe, statul trebuie să fie judecătorul suprem care să facă dreptate imediat. Aşa scrie în orice lege din lumea asta. Inclusiv în ţara noastră. Numai că, în Moldova, mama trebuie să se lupte şi cu statul. Este o luptă inegală şi lungă, care poate dura ani întregi. Cât costă oare un an din viaţa unei mame fără copil lângă ea? 

Iulia este mama unui băieţel pe care l-a ţinut ultima oară în braţe acum şase luni, deşi e lucrul pe care şi-l doreşte cel mai mult pe lume.

"Astăzi a împlinit un an şi patru luni. Nici nu-mi pot imagina cum arată acum. Să omiţi momentele acestea - primul dinte, primul pas, primul cuvânt - pentru o mamă este foarte dureros. Nu ştiu cum arată acum, dar aş vrea să-l văd nespus de mult", spune Iulia. 

Povestea acestei dureri a început de când, în urma unui conflict cu soţul şi socrii, aceştia i-au interzis să-şi mai vadă bebeluşul.

"Mi-a luat lucrurile, le-a aruncat peste poartă. Tot ce spuneam eu este "Doamne, unde e fiul meu, unde e copilul meu?" Şi socrul mi-a spus: 'Uită-l, nu o să-l mai vezi niciodată", îşi aminteşte femeia.

"Cel mai dureros este că nu-şi cunoaşte mama şi poate că nici nu ştie cuvântul 'mama'", spune Iulia.

Iulia nu şi-a abandonat copilul. Imediat după cearta din familie, a făcut tot ce se putea pentru a ajunge la el. 

"Iniţial mergeam în fiecare zi la poarta lor, băteam, încercam să intru. Uneori singură, alteori cu persoane care mă însoţeau. Când mergeam singură mă ofensau, mă înjoseau, dar am înţeles că e inutil să bat la porţi închise", menţionează femeia.

Apoi, însoţită de avocat, a cerut ajutor la toate autorităţile obligate prin lege să-i asigure copilului dreptul de a fi şi lângă mamă.

"Asta este numai o mapă, dar mai am, dacă vreţi, încă două. Da, sunt plângerile noastre la autorităţile naţionale. Noi avem deja zece luni de zile de când luptăm şi încercăm să reunim mama cu copilul, dar statul nu face absolut nimic", declară avocatul Violeta Gaşiţoi.

În mod normal, primul pas trebuia făcut de Direcţia municipală pentru protecţia copilului. 

"În cazul în care ei văd că este abuz, deci ei au dreptul să intervină sau să sesizeze organul de drept, procuratura şi să găsească acest copil dacă este ascuns şi să-l transmită mamei", explică avocatul.

În realitate, nimeni nu s-a deranjat să se ocupe de acest caz. Am încercat să obţinem şi noi lămuriri, dar o săptămână întreagă niciun angajat al Direcţiei municipale pentru protecţia copilului nu a a găsit timp să ne răspundă.

La Direcţia municipala pentru protecţia copilului ni se spune că responsabilii sunt la seminar.

Singurul lucru făcut de această instituţie a fost un grafic de întrevederi ale Iuliei cu fiul. Care grafic moare pe hârtie.

"În cazul încălcării acestui grafic, codul familiei prevede că poate fi transmis, prin instanţa de judecată copilul, celuilalt părinte, însă aceasta se prezumă că este un litigiu, nimeni nu face nimic. Copiii cresc, unul dintre părinţi este limitat şi nu îşi vede copilul. Aşa cum durează la noi procesele de judecată 4, 5 poate chiar şi 6 ani, noi putem ajunge când copilul va împlini vârsta de majorat", spune avocatul Violeta Gaşiţoi.

Totuşi, instanţa a decis că până la o sentinţă definitivă în procesul părinţilor, copilul trebuie să stea cu mama. Numai că, pur şi simplu, cel mic nu e de găsit. La fel şi tatăl. De aceea, executorul judecătoresc a bătut degeaba la poarta socrilor.

"Nu, copilul nu este aci, nici fiul meu nu este aici. Chiar credeţi că suntem atât de proşti să ştim că este dat în căutare generală şi să-l ţinem aici? Dacă nu mă respectaţi, măcar nu mă consideraţi idiot. Stricaţi uşa, luaţi copilul şi daţi-l acestei prostituate, narcomane. Haideţi, iar noi o să mai vedem", spune Leonid Tocarenco

O problemă este şi că judecătorul a ales pentru decizia privind copilul doar două dintre cele cinci adrese la care ar putea fi găsit. Iar executorul nu poate extinde căutarea.

"De fapt noi am solicitat pe toate adresele posibile unde se află copilul. Instanţa a considerat de cuviinţă, este dreptul instanţei, de a autoriza doar în două locuri. Locul unde se află garajul şi conform declaraţiei debitorului că micuţul se află pe strada Eugen Păpuşoi", explică executor judiciar Iacob Miron.

"Dacă noi vom constata că dânsul este undeva la gazdă, executorul va trebui iar să depună un demers în instanţă să-i fie autorizat. Timpul ăsta, vreo 4 luni de zile, până va fi examinată cererea executorului, tatăl poate să-şi schimbe domiciliul în altă parte", spune avocatul.

Iulia nu vrea să piardă timpul la nesfârşit bătând la uşile birocraţiei şi dezinteresului din Moldova. Aşa că îşi caută dreptatea la CEDO.

"Dacă statul nu va interveni prompt şi nu va examina aceste litigii şi nu va înţelege că aceste litigii au o importanţă majoră, pentru a apăra drepturile fundamentale ale copilului, atunci statul riscă să fie condamnat şi ăsta va fi doar primul caz", declară Violeta Gaşiţoi.

Departe de toate acestea, un lucru e cert: copilul are cel mai mult de suferit.

"Copilul trebuie să simtă că este iubit de ambii părinţi şi să ştie că are mamă şi are tată şi să fie în preajma lor, chiar dacă părinţii trăiesc în locuri diferite. Asta ajută la dezvoltarea emoţională, în continuare, a copilului", consideră psihologul Violeta Rebeja.

Iulia nu vrea să ajungă să vadă aşa ceva, de aceea luptă să-şi recupereze copilul cât mai repede. În schimb, o altă mamă trăieşte momente dramatice după trei ani de când nu reuşeşte să mai intre în inima propriilor copii. 

"Pentru mine banii nu sunt mai importanţi ca orice. Dacă erau banii, în 2011, când am venit şi am văzut că voi nu vreţi la mine şi diferite piedici aveam şi de la tata, puteam să plec înapoi. Dar din 2011 aici am stat", povesteşte o mamă.

"Te rog frumos, urcă în avion şi du-te", îi răspunde copilul.

Maria a lipsit de acasă şase ani, fiindcă a muncit în Italia. A lucrat la negru, ca sute de mii de emigranţi, iar banii câştigaţi erau singura sursă de venit a soţului şi copiilor rămaşi în satul din Moldova. 

"Am fost nevoită să plec, pentru că erau copiii mici şi neavând un post nici eu, nici soţul, cu acordul lui am plecat să construim o casă. El a spus că pentru femei e mai uşor de găsit de muncă, pleacă tu", îşi aminteşte Maria Colţa.

A plecat, a trimis bani pentru plata datoriilor şi construcţia casei. Drept răsplată, în 2007 a primit o cerere de divorţ de la soţ.

"Eu nu aveam acte, nu puteam să vin. Eram în aşteptarea actelor şi zic, uite nu mă pot întoarce. Mi-am zis: nu mă întorc, tot una eu copiii ăştia trebuie să-i ridic mai departe, eu trebuie să le dau un ajutor mai departe şi am stat în aşteptarea actelor. Când am luat actele pe 21 ianuarie 2010, m-am prezentat acasă", povesteşte femeia.

Acasă, însă, nu o mai aştepta nimeni.

"Au ieşit fetiţa cu băieţelul şi au deschis uşa. Băieţelul nu mă cunoştea că l-am lăsat de doi ani şi două luni. Pe fetiţă am cuprins-o şi ea aşa m-a cunoscut. S-a uitat la mine şi îmi zice: Eu nu îţi dau voie să intri în casă", spune Maria.

De trei ani, Maria doarme pe la vecini şi se uită la casa în care este familia la care tânjeşte.

"E foarte dureros... am emoţii, pentru că ştiu cum i-am lăsat şi el era la locul lui, ne ascultam unul pe altul. Dar rămânând singur acasă cu prieteni, cu fraţii lui, a apucat un alt drum", îşi aminteşte femeia. 

Fostul soţ îi blochează accesul la copii, deşi şi ei sunt înverşunaţi şi nu o vor în viaţa lor.

"O mamă grijulie ar chema copiii să se ducă în judecată. Lasă-ne în pace! Crede-mă că altfel era să fie atitudinea mea faţă de tine", spune fiica Mariei. 

"Îmi pare rău. Să fi ştiut că se întâmpla aşa cu copiii, nu plecam. Şi nu am crezut că nu o să pot repara relaţia dintre mine şi copii", este de părere femeia. 

Până să ceară instanţei să-i reglementeze dreptul de a petrece timp cu copiii săi, Maria a rugat şi alte autorităţi să o ajute.

"M-am adresat de foarte multe ori. Uitaţi-vă după hârtiile pe care le am aici. Şi poliţie, şi Procuratură, şi asistent social, şi preşedintele raionului, şi vicepreşedinte, şi ministru şi nu am nici un răspuns", menţionează Maria Colţa. 

"Au spus că în casă e curat şi copii stau bine merci cu tatăl lor. Ai venit tu, de unde ai venit şi ai implicat atâtea autorităţi şi autorităţile aşa de bine lucrează, de nu vă puteţi închipui", relatează femeia. 

Culmea, autorităţile ştiu că, în realitate, lucrurile nu sunt în ordine.

"S-a constatat că tatăl foloseşte mama, stoarce bani pentru a-şi face interesele lui, numai nu interesul copiilor şi a le oferi un trai decent. Şi în acest caz este de competenţa autorităţii tutelare, adică a Direcţiei de asistenţă socială şi protecţie a familiei de a interveni în soluţionarea cazului dat", declară consultantul în serviciul de protecţie a drepturilor copiilor din cadrul Centrului pentru drepturile omului Liliana Cerici.

"Ei în mod vădit îi încalcă drepturile, dar eu nu ştiu de ce după atâta timp, fiind la curent toate autorităţile, nu pot să explic de ce încă nu s-a ajuns la un numitor comun", explică parajuristul Veronica Leşuicean.

Am încercat să aflăm părerea asistenţilor sociali din localitate, dar fără succes. 

"Îmi pare rău, Anastasia Dicusar va răspunde la toate întrebările", spune asistentul social Olga Colţa.

"Cazul dat nu a putut fi rezolvat în sat şi e la asistenţa socială de nivelul doi. El e dat la nivelul doi, domna Zinaida Organ trebuie să vă răspundă. Nu vă supăraţi", explică Anastasia Dicusar.

"Noi, într-un fel anticipăm nişte lucruri. Mama, eu o înţeleg pe mama. Ea vede că copiii sunt în pericol, dar Doina are degrabă 18 ani, ea ne spune să-i lăsăm în pace", declară şefa Direcţiei asistenţă socială, Zinaida Organ.

Deci problema e ca Maria să comunice cu copiii. Dar nimeni nu îi spune cum să facă asta, dacă nu poate ajunge la ei. O soluţie ar fi intervenţia unui psiholog, iar Maria e gata să achite costurile. Numai că tatăl refuză categoric. 

"Eu v-am spus şi vă spun o dată. Nu o dată am vorbit cu dvs. la tema asta: Faceţi tot posibilul ca copiii să vă accepte ca mamă", o îndrumă vicepreşedintele raionului Anatol Chetraru.

Situaţia pare fără ieşire. Avocatul parlamentar crede că nu se ajungea aici dacă autorităţile îşi făceau treaba la timp.

"Asistentul social se conduce de managementul de caz, care este aprobat prin ordinul Ministerului Muncii, unde sunt stipulate etapele de lucru ale asistentului social. În cazul dat, în cazul Secu nu s-a efectuat, nu s-a îndeplinit punctul patru şi cinci, anume despre un acord de colaborare între beneficiar şi asistentul social. Asistentul social responsabilizează beneficiarul de a şti responsabilităţile dânsului, unde îşi pune şi iscălitura. Însă etapa aceasta, lucrul acesta nu a fost efectuat şi bănuiesc că de aceea am ajuns unde am ajuns", consideră Liliana Ciorici.

Şi dacă tot nu au ajutat-o să îşi refacă relaţia cu copiii, autorităţile se pricep foarte bine să-i ceară să dea bani din care ştiu că trăieşte fostul soţ. 

"De la mine autorităţile cer pensie alimentară, dar de la tata să-mi dea voie să-i văd nu se implică. Uitaţi-vă 52.000", povesteşte femeia.

Nu e un caz singular. În sat sunt şi alţi bărbaţi care, ascunşi în spatele copiilor, trăiesc doar din pensia alimentară plătită de mamă.

"Aproximativ 300 de familii, care preferă astfel de metode de stoarcere de bani din propriile soţii", spune Liliana Ciorici.

Dar nici asta nu determină autorităţile să înceapă a-şi executa obligaţiunile funcţionale. 

Şi Maria va ajunge să reclame Moldova la CEDO, fiindcă autorităţile au ignorat interesul superior al copiilor. Între timp, poate numără cineva câte mii de situaţii asemănătoare sunt în toată ţara. Mamele pleacă la muncă peste graniţe, copiii cresc din banii trimişi, apoi le închid uşa în nas. Şi chiar dacă îşi găsesc dreptatea la CEDO, asta nu le redă viaţa secată de dragostea şi îmbrăţişările copiilor.