Cât costă vizita la Moscova a celor 25 de parlamentari socialiști (VIDEO)
Statul va achita salariul celor 25 de parlamentari socialiști care au mers la Moscova, chiar dacă ei au lipsit de la şedinţa de plen. Potrivit Secretariatului Legislativului, cererea privind absenţa lor este motivată.
Costurile vizitei se ridică la aproape 250 de mii de lei. Deocamdată, nu se ştie cine le-a suportat. Serviciul de presă al formaţiunii spune că va oferi aceste informaţii mai târziu.
Deputaţii PSRM au plecat la Moscova miercuri, 28 ianuarie, zi în care Legislativul de la Chişinău s-a întrunit în şedinţă de plen. La reuniune au participat doar socialiştii Zinaida Greceanîi şi Vladimir Ţurcan.
Secretarul general al Parlamentului, Ala Popescu, a declarat pentru Publika TV că socialiştii au informat conducerea instituţiei că vor lipsi de la şedinţă.
Conform legii, absenţa lor se consideră motivată, ceea ce înseamnă că nu li se va reduce din leafă. Aleşii PSRM urmează să revină, mâine, în capitală.
Un calcul arată că doar pentru biletele de avion tur-retur, care costă în medie 250 de euro fiecare, a fost achitată suma de 6250 de euro sau peste 120 de mii de lei.
De asemenea, o noapte la hotelul de patru stele, la care sunt cazaţi deputaţii socialişti, costă în medie aproape 100 de euro. Astfel, doar două nopţi de cazare au costat în total 5.000 de euro, echivalentul a peste 100.000 de lei.
Aici se mai adaugă cheltuielile de transport.
La Moscova, socialiştii au programate întâlniri cu reprezentanţi ai Dumei de Stat, inclusiv cu preşedintele instituţiei, Serghei Narîşkin.
Liderul PSRM, Igor Dodon, a postat pe pagina sa de facebook mai multe fotografii şi comentarii în care se laudă că întâlnirile cu oficialii ruşi sunt constructive.
Vizita socialiștilor are loc la invitaţia liderului Partidului "Spravedlivaia Rossia", Serghei Mironov.