Cât de mulţi prieteni ai pe Facebook şi ce spune acest lucru despre viaţa ta
Unii oameni au doar câteva persoane în lista de prieteni pe Facebook. Alţii însă numără câteva sute sau chiar mii. Numărul de prieteni pe reaţeaua de socializare depinde de succesul fiecăruia şi poate fi influenţat de frecvenţa cu care schimbăm locuinţa.
Shigehiro Oishi, profesor de psihologie de la Universitatea din Virginia şi Selin Kesebir de la Şcoala de Afaceri din Londra au condus două studii despre tipurile de socializare pe internet. potrivit lor, în era Facebook, mulţi americani optează pentru socializarea la scară largă pe internet, spun cercetătorii. O explicaţie pentru acest lucru ar fi că americanii se mută des, scrie zf.ro.
Un alt factor important ar putea fi condiţiile economice din anumite perioade. În timpuri prospere, este mai puţin probabil ca prietenii tăi să aibă nevoie de ajutor, când vine vorba de facturi de spitalizare sau lasatul copiilor în grijă, astfel este uşor să ai o listă largă de prieteni pe reţelele de socializare. Însă în perioade de recesiune, un număr mai mare de prieteni poate însemna costuri mai mari şi pierdere de timp
Specialiştii consideră că o strategie de networking la scară largă este potrivită pentru cei cu o condiţie financiară favorabilă şi care se mută des. Pe de altă parte, o socializare redusă pe internet este potrivită pentru cei care au un domiciliu permanent şi o situaţie financiară mai puţin favorabilă.