Cât lapte e... în laptele din magazine? Rezultatele NEAŞTEPTATE ale unui experiment (VIDEO)
Datele Biroului Naţional de Statistică arată că anual fiecare dintre noi foloseşte în alimentaţie cam 210 litri de lapte şi produse din el.
Producătorii autohtoni ne asigură că tot ceea ce ajunge pe masele noastre este sută la sută natural şi că nu ar trebui să ne facem griji pe seama ştirilor despre lactatele falsificate care au invadat ţările vecine, Ucraina şi Federaţia Rusă.
Colegii noştri de la emisiunea "Moldova, ţară de minune", împreună cu inspectorii de la Protecţia Consumatorului au cumpărat din câteva magazine zeci de mostre de lactate, pe care le-au trimis la două laboratoare independente, pentru a afla dacă nu cumva şi lăptării autohtoni ne hrănesc cu lactate care nu au văzut picătură de lapte.
Din magazine au fost 14 feluri de produse lactate autohtone, mai exact câte cinci mostre de unt, câte trei mostre de brânză proaspătă de vaci, câte patru feluri de smântână, şi câte două feluri de cașcaval.
"Produsele în cauza au fost codificate. Vor fi testate la indicii de fractie masică a gasimilor şi originea grasimilor - vegetala, animala sau mixta", a afirmat șeful direcție, APC, Veaceslav Ciuhrii.
Pentru a exclude bănuielile precum că experţii din laborator ar putea măslui o probă sau alta, toate lactatele au fost despachetate iar conţinutul lor a ajuns în pungi de plastic speciale.
Paisprezece probe de lactate au fost expediate la laboratorul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară din Capitală.
Aceleaşi lactate le-am dus şi la un laborator din Bucureşti. În România au mai fost expediate şi două mostre de lapte pasteuriezat. După aproape două săptămâni am recepţionat rezultatele.
"Un rezultat negativ, adică nu s-a constatat faptul utilizarii grasimilor vegetale, este un rezultat bun. Sunt utilizate numai grasimi lactate", a spus sef directie, Agentia pentru protectia consumatorilor, Veaceslav Ciuhri.
La începutul acestui an, şi specialiștii din cadrul Agenției Naționale de Siguranță au efectuat câteva prelevări de produse lactate din reţele de supermarket dar şi de la fabrici.Iată ce au arătat investigaţiile de laborator.
"Unii producatori produc caşcaval unde nu trebuie să fie grasime vegetală, dar ea este. - În ce proporţie ? - Şi 20 şi 40 %. Unii producatori, vorbim despre unt, la fel au falsificat. Şi evident în lapte. - Și în lapte adaugă grăsimi vegetale? - Da se întâmpla și așa ceva", a menționat director adjunct, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Ion Toma.
Producătorii şi importatorii care ar fi plasat pe piaţă lactate falsificate riscă simbolice, cel mult 7.500 de lei. Spre exemplu în România amenzile ajung până la 200 de mii de lei. Mai mult ca atât, este făcut public numele producătorilor neoneşti.
"România a luat hotarârea acelui name and shame, acea lista a rusinii, li se dau numele opratorilor economici în asa fel ca si Românii sa cunoasca daca producatorul sau amablatorul a gresit ceva sau a folosit o practica incorecta", a confirmat directorul general al ANPC, România, Paul Anghel.
Potrivit specialiştilor, de regulă pentru falsificarea lactatelor se foloseşte uleiul de palmier care ar avea consecinţe nefaste asupra organismului uman. Iată de ce produsele de lapte cu conţinut de ulei vegetal sunt interzise în alimentaţia copiilor, inclusiv în ţară noastră.
"În termen lung va duce la dezvoltarea bolilor metabolice, în topul se situează bolile sistemului cardio vascular", a menționat medicul nutriţionist, Elena Mornealo.