Cataloage pline de absenţe la o şcoală din Nisporeni. Profesorii trezesc elevii ca să meargă la ore (VIDEO)
Investiţiile într-o şcoală care oferă condiții foarte bune de instruire par să fie bani aruncaţi în vânt. Este vorba despre instituţia de învăţământ din satul Vulcănești, raionul Nisporeni, care este frecventată de un număr foarte mic de copii.
În timp ce la şcoală sunt înmatriculaţi aproape 150 de elevi, fiecare al treilea nu merge la ore.
Profesorii spun că e sărbătoare când la ore vin mai mult de 10 elevi. În cele mai multe cazuri, dascălii trebuie să predea în săli aproape goale.
"Noi nu avem niciodată mai mult de 50% din copii ca să-i avem pe băncile școlii. Cheltuielile sunt mari, noi facem reparații, cumpărăm inventar. În jur la un milion și jumătate se duc anual pentru cheltuieli", a zis directorul gimnaziului din localitate, Gheorghe Adam.
"E foarte greu să faci o lecție când sunt puțini copii. În clasa a V-a am opt elevi, în clasa a VII- a am șase, șapte, în a noua - trei, patru. În fiecare zi noi, profesorii, mergem pe la elevi acasă, îi trezim. Părinții nu sunt interesați ca odraslele lor să frecventeze școala", a spus un profesor de istorie.
Puţinii elevi care merg la şcoală spun că şi-ar dori să vină la ore mai mulţi copii:
"- Îţi place să vii la şcoală. - Da. – De ce? – Ca să învăţ. – Ce înveţi tu? – Tot, să citesc, să scriu. – De ce ai nevoie de asta? – Ca să învăţ o profesie".
"Mai bine învăţ la matematică, e mai uşor şi îmi place".
"– Este important ca copii să vină la şcoală? – Da. – De ce? - Ca să devină cineva în viitor. Să lucreze mai mult în magazine, să devină constructori care lucrează".
O situaţie similară este şi la grădiniţa din localitate. Deşi capacitatea instituţiei este de 50 de locuri, grădiniţa este frecventată zilnic de până la 10 micuţi.
"Mulți părinți pun vina pe aceea că nu au cu ce să achite grădinița, nu au posturi de muncă. Părinții sunt responsabil și pentru copiii lor", a zis directorul grădiniței din Vulcănești, Galina Chiperi.
În satul Vulcăneşti sunt 1.200 de locuitori.
- Percheziţii la o instituţie de învăţământ din Chişinău. Conducerea şcolii ar fi colectat ILEGAL bani de la părinţii elevilor
- Guvernul va plăti mai puţini bani ca despăgubiri pentru restricţia Rusiei de a importa mere
- A uimit tot satul cu alegerea sa! Ce spune un tânăr din Drochia care a ales să devină educator (VIDEO)