Catastrofă aviatică în Argentina. Două elicoptere s-au ciocnit în zbor (FOTO)
Două elicoptere s-au ciocnit în Argentina, iar 10 oameni şi-au pierdut viaţa. Printre victime sunt trei sportivi francezi, inclusiv doi medaliaţi olimpici.
Opt dintre oamenii care au murit sunt francezi. Printre ei, campioana olimpică la înot Camille Muffat, medaliatul olimpic la box Alexis Vastine şi sportiva Florence Arthaud, care a practicat iahtingul. Într-un comunicat al Președinției Franței, Francois Hollande a transmis condoleanţe familiilor tuturor victimelor. De asemenea, șeful statului francez a menționat că moartea celor trei sportivi reprezintă o adevărată tragedie.
"Ei au murit, pentru că voiau să traverseze frontiera, să cunoască locuri, țări, regiuni și să fie un exemplu pentru ceilalți", a declarat preşedintele Franţei, Francois Hollande.
Tragedia a marcat profund societatea din Franța.
"Erau niște oameni mari, mai ales prin faptul că au reprezentat Franța la competițiile sportive. Toată Franța este în doliu astăzi".
"Florence Arthaud, Camille Muffat, Alexis Vastine, păcat".
Accidentul aviatic s-a produs la aproximativ 1200 de kilometri nord-vest de capitala Buenos Aires, în timpul unor filmări pentru un show televizat, difuzat de postul TF1. Cauzele accidentului nu au fost stabilite, deocamdată.