Câte perechi de mâini asamblează un iPad
Pentru a asambla un iPad este nevoie de cinci zile şi de 325 de perechi de mâini. Asta a aflat un jurnalist de la ABC News care a intrat în premieră, în una din fabricile care produc piesele Apple în China.
Potrivit sursei, echipa a fost nevoită să poarte costume speciale şi măşti de protecţie şi să facă numeroase duşuri cu aer, pentru că un singur fir de praf poate distruge o întreagă linie de producţie. “Mă aşteptam la mai multă automatizare, dar majoritatea paşilor prin care sunt realizate produsele sunt făcuţi de mână. Lucrând în două ture, angajaţii pot face până la 300.000 de camere pentru iPad pe zi. Pentru a asambla un iPad este nevoie de cinci zile şi de 325 de perechi de mâini ", relatează reporterul.
Jurnalistul mai spune că, pentru realizarea unui iPad sunt necesari 141 de paşi, iar angajaţii sunt tineri care vin din sate sărace, cu speranţa de a câştiga 2 dolari pe oră. "De cele mai multe ori mă gândesc cât sunt de obosită, mă gândesc la odihnă", spune una dintre angajate, care asamblează 3.000 de carcase de aluminiu în fiecare tură.
Apple este o companie din California, cunoscută mai ales pentru computerele de model Macintosh.