Câte persoane au fost trase la răspundere pentru fraudarea examenelor de BAC de anul acesta
Neregulile din sesiunea de bacalaureat de anul acesta nu sunt trecute cu vederea. Ministerul Educației şi cel de Interne au identificat 11 persoane care ar fi fraudat examenele. Potrivit autorităților, testele au ajuns pe rețelele de socializare, iar rezultatele ar fi fost transmise candidaților prin intermediul unei aplicații de mesagerie.
"Aceste 11 persoane au fost trase la răspundere conform legislației Republicii Moldova. Aceste persoane nu sunt descrise aici pentru că se desfășoară ancheta", a declarat ministrul Educaţiei, Corina Fusu.
Potrivit Ministerului Educaţiei, printre persoanele cercetate nu sunt și elevii care au susţinut examenele.
"Noi am fost informați de Ministerul Afacerilor Interne că au fost identificate acele persoane. Majoritatea din ele, sigur, nu sunt candidați la examenul de absolvire fiindcă ei au postat acele teste în timpul examenului și din faptul cum au făcut-o, nu cred că erau în sala de examen", a declarat directorul Agenției pentru Curriculum și Evaluare, Anatol Topală.
În această sesiune de Bacalaureat au fost peste 21.000 de candidaţi, faţă de aproape 26.000 de elevi, câţi au fost anul trecut.
Dintre aceștia, peste 13.000 au promovat examenele, ceea ce reprezintă 62 la sută, cu aproximativ 2 puncte procentuale mai puțin decât în 2015.
Potrivit datelor, elevii din oraşe au luat note mai bune decât cei din sate.
- Se întâmplă în Moldova: Un colegiu a organizat sesiunea de admitere, deși nu era în drept să o facă
- Admiterea ILEGALĂ, în atenţia Guvernului. Pavel Filip solicită explicaţii
- Mii de copii refugiați vor fi educați în Grecia. Urmează un plan de integrare a migranților
- Recomandarea Ministerului Educației. Cât vor dura careurile de 1 Septembrie
- Directorul unei şcoli profesionale din Chişinău, CONCEDIAT! Încălcările depistate de Ministerul Educaţiei
- PROTEST la Ministerul Educaţiei! Elevii de la liceul evreiesc, revoltaţi că trebuie să îşi caute altă şcoală