"Câteodată trebuie să ştii să pierzi". Djoker-Tornado, înfrântă după 18 luni de glorie (VIDEO)
Surpriză în Cupa Moldovei la fotbal pe plajă! Formaţia Fulger a învins în finală principala favorită a competiţiei, Djoker şi a cucerit pentru prima dată trofeul.
Finala Cupei Moldovei la fotbal pe plajă, dintre Djoker şi Fulger, s-a jucat pe terenul din Parcul Valea Morilor şi a fost una plină de suspans.
Fulger a condus cu 4-1, însă campioana Djoker a reuşit să reducă din diferenţă până la finalul reprizei secunde. În cea de-a treia repriză, cele două formaţii au mai înscris câte o dată, iar Fulger s-a impus cu 5-4.
Pentru echipa învingătoare au marcat Dumitru Butuc, Nicolai Ignat, Dumitru Ciubotari şi Alexandru Eremia, de două ori.
De partea cealaltă, pentru Djoker au înscris Negara, de trei ori, şi Podlesnov.
Fulger a învins Djoker şi astfel a întrerupt hegemonia echipei antrenate de Ruslan Barburoş, care în sezonul trecut câştigase toate trofeele posibile.
"Bravol lor, îi felicit! Nu e posibil să câştigăm totul, până acum nu pierdusem niciun meci timp de un an şi jumătate. Câteodată trebuie să ştii să pierzi. Nu am avut noroc. Aţi văzut că am avut foarte multe ocazii. Nu pot să mai comentez nimic pentru că sunt încă supărat după această înfrângere", a spus antrenorul echipei Djoker Ruslan Barburoş.
"Prin muncă şi dăruire am reuşit. Avem o echipă care am adunat-o în acest an. Sunt 2-3 băieţi care până acum nici nu au jucat fotbal pe plajă, dar prin multă muncă am reuşit", a declarat căpitanul echipei Fulger Dumitru Butuc.
Echipa Real-Succes, din Capitală, s-a clasat pe locul trei, după ce a învins în finala mică formaţia Olimpia-Stels. Cupa Moldovei la fotbal pe plajă a ajuns în acest an la cea de-a şaptea ediţie.
Returul campionatului Moldovei va începe pe 11 iulie. Lider este formaţia Djoker, iar noua deţinătoare a Cupei, Fulger ocupă poziţia a treia.