Câteva sute de oameni au venit aseară la Teatrul de Operă şi Balet, la deschiderea Bienalei Teatrului "Eugene Ionesco"
O versiune modernă a baletului "Spărgătorul de nuci" a deschis noua ediţie a Bienalei Teatrului "Eugene Ionesco" din Chişinău. Spectacolul este jucat de o trupă de balet din Kiev şi a fost montat de către Radu Poclitaru, un coregraf originar din Moldova, stabilit de mai mulţi ani în Ucraina. Câteva sute de oameni au venit aseară la Teatrul de Operă şi Balet, la deschiderea festivalului internaţional.
Timp de zece zile, se vor juca piese montate de teatre din 14 ţări, inclusiv din România, Franţa, India, Irlanda. Pentru prima dată, însă, Teatrul "Eugene Ionesco" nu va prezenta niciun spectacol la festival.
În acest an, Ministerul Culturii a alocat o jumătate de milion de lei pentru organizarea festivalului internaţional de teatru.
Festivalul Internaţional Bienala Teatrului "Eugene Ionesco" este cea mai importantă manifestare teatrală din Moldova şi reuneşte peste 500 de participanţi din diferite ţări ale lumii.