Câţiva fotbalişti de la Dacia şi Milsami vor să devină antrenori
Deşi încă nu şi-au pus ghetele în cui, câţiva fotbalişti de la Dacia şi Milsami se pregătesc serios de antrenorat. Aceştia au susţinut un examen pentru Licenţa "A" la Vadul lui Vodă, au primit observaţii de la lectorul Cleşcenco şi au recunoscut că emoţiile sunt ca la un examen din liceu.
La ultimul curs de licenţiere din acest an s-au înscris 25 de antrenori, care doresc să obţină licenţa "A". Majoritatea dintre ei deja au intrat în antrenorat. Dar sunt şi cei care încă nu şi-au pus ghetele în cui, însă tind să-şi continue cariera în fotbal. Printre ei se numără Iurie Osipenco de la Milsami, Igor Negrescu şi Iurie Groşev de la Dacia.
Emoţiile sunt ca la liceu. Viitorii absolvenţi intră câte unul în sala de examene, iar cei care nu şi-au însuşit lecţia se dau de ruşine. Antrenorul naţionalei de juniori a Moldovei, Serghei Cleşcenco, figurează la aceste cursuri în calitate de lector. Conform statutului, acesta nu se ruşinează să facă şi observaţii.
Examenul mai este susţinut de asemenea antrenori precum Radu Rebeja, Alexandru Curteian, Ion Testimiţanu şi Adrian Bogdan. Stagiul se va termina pe 23 decembrie, ziua în care toţi cei care au trecut examenul vor primi licenţa "A".