Cauciucuri "umflate" cu ţigări de contrabandă. Isprava unu cetăţean român care a fost prin Moldova
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali din România au descoperit în pneurile unui autoturism, ascunse şi nedeclarate, 25.500 de ţigarete, pe care un tânăr intenţiona să le introducă ilegal în România.
În data de 24 mai a.c., în jurul orei 23.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Bogdan B., în vârstă de 30 ani, la volanul unui autoturism marca Ford înmatriculat în Bulgaria.
Echipa de control a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în roţi, 25.500 de ţigarete marca "Plugarul" şi "Ritm" cu timbru de acciză Republica Moldova.
A fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 3.360 lei româneşti, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 de lei româneşti, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.