Căutările avionului prăbuşit în Oceanul Indian, suspendate din nou
Căutările avionului Companiei Malaysian Airlines, care s-a prăbuşit în Oceanul Indian, au fost suspendate, din nou, din cauza vremii nefavorabile. Toate navele implicate în operaţiune au fost retrase. Anterior, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, şi omologul său britanic, Philip Hammond, au declarat că posibilitatea unui atac terorist în cazul avionului dispărut nu se exclude.
"În ceea ce priveşte posibilitatea unui atac terorist, cred că, în prezent, nu putem exclude acest lucru. Consider că trebuie să continuăm căutările", a declarat Hagel.
Anterior, încă 122 de obiecte care ar putea avea legătură cu avionul dispărut pe 8 martie, în Oceanul Indian, au fost detectate cu ajutorul sateliţilor. Autorităţile din Australia anunţau că operaţiunea de căutare va fi extinsă pe o suprafaţă de 80.000 de kilometri pătraţi. Ministrul Apărării din Malaezia a precizat că obiectele au fost descoperite la peste 2 500 de kilometri de oraşul Perth din Australia, iar unele au o lungime de până la 23 de metri.
Între timp, mai mulţi turişti chinezi veniţi în capitala Malaeziei şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care compania căreia îi aparţine nava dispărută investighează cazul:
"Compania aeriană Malaysian Airlines ascunde anumite date legate de acest caz. Cred că nu sunt dezvăluite toate informaţiile pe care ar trebui să le cunoască cetăţenii. Nu prea înţeleg de ce fac acest lucru"
"În China este la fel, autorităţile nu întreprind nicio măsură".
La începutul acestei săptămâni, premierul Malaeziei a anunţat că avionul s-a prăbuşit în Oceanul Indian şi nicio persoană dintre cele 239 aflate la bord nu a supravieţuit.
- Versiune TERIFIANTĂ! Pasagerii avionului dispărut în Asia s-ar fi asfixiat la 14 000 de metri altitudine
- Misterul avionului dispărut în Asia: Sateliţii au detectat obiecte suspecte în ocean, iar operaţiunea de căutare va fi reluată
- Fiul pilotului avionului dispărut în Asia rupe tăcerea. DECLARAŢIILE UIMITOARE despre TATĂL SĂU