Cauzele pentru care majoritatea dintre procesele care decid soarta construcţiilor ilegale, au fost încetate de judecători
Mai mult de jumătate dintre procesele, care decid soarta construcţiilor ilegale, au fost încetate de către judecători, din diferite motive. Centrul Naţional Anticorupţie a analizat deciziile emise în perioada anilor 2015 - 2017 şi a ajuns la concluzia că principalele cauze sunt lacunele din legislaţie şi corupţia.
Pe strada Eugen Coca din Chişinău a început construcţia unui bloc de locuit. Arhitectul-şef al Capitalei, Sergiu Borozan împreună cu alţi funcţionari din cadrul primăriei a inspectat, astăzi, şantierul.
"A fost începută o construcţie, o construcţie neautorizată. Pe terenul dat şi nu numai pe terenul dat la Coca 7 a fost efectuat un plan urbanistic zonal, care urma să fie aprobat la Consiliul Municipal, deci acest proiect urbanistic zonal nu a fost aprobat", a spus Sergiu Borozan, arhitect- şef al Capitalei.
Reprezentantul companiei de construcţii a declarat contrariul, însă fără dovezi.
"- Aveţi acte, este o construcţie legală?
- Totul este.
- Ne puteţi arăta şi noua
- Nu".
Sergiu Borozan a declarat că magistraţii au permis întreprinderii efectuarea lucrărilor de construcţie. Hotărârea a fost contestată de către autorităţile publice locale. Totodată, funcţionarii au dispus şi oprirea tuturor lucrărilor. Datele unui studiu CNA arată că prima instanţă a decis demolarea construcţiilor neautorizate în numai 61 de cazuri. După ce sentinţa a fost atacă la judecătoriile de apel, doar 28 au rămas în vigoare.
"Direcţia analiză strategică a Centrului Naţional Anticorupţie a constatat doar unele aspecte vulnerabile generate de către legislaţia lacunară şi riscuri de corupţie", a menţionat Ghenadie Brânza, şeful Direcţiei analiză strategică a CNA.
În alte peste 60 de cazuri, persoanele găsite vinovate de înălţarea construcţiilor ilegale, s-au ales doar cu amendă. Grav este şi faptul că aproape 130 de procese contravenţionale, adică mai mult de jumătate din numărul total, au fost încetate din motive variate. <<CARTON 1 IN >> Astfel, 72 de cazuri au fost clasate din cauza expirării termenului de prescripţie.
Aproape a cincea parte dintre ele au fost oprite pentru că ar fi fost încălcată procedura. Alte 19 cazuri - pentru că nu s-a prezentat în faţa magistraţilor agentul constatator, iar restul, din lipsa probelor. Şeful Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu susţine că magistraţii au acţionat conform legii.
"Dacă se va constata într-adevăr că există abuzuri din partea judecătorilor este una. Dar dacă au fost pur şi simplu chestiuni de interpretare este foarte complicat să demonstrezi că judecătorul cu rea credinţă a adoptat o asemenea soluţie", a menţionat Victor Micu, şeful CSM.
În cadrul studiului, CNA a analizat 250 de hotărâri ale instanțelor de judecată din Chișinău, Bălți și Cahul, pronunţate în perioada anilor 2015-2017. Autorii acestuia au sesizat mai multe instituţii, între care Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul Justiţiei şi a Cancelariei de Stat.
- CNA are un nou vicedirector. Lidia Chireoglo a primit votul Parlamentului
- Inspectori ANTA, prinşi când luau mită ca sa lase tirurile grele să meargă fără să le dea amendă (VIDEO)
- Permise de conducere de la 500 de euro în Chișinău. SCHEMA frauduloasă prin care se eliberau actele fără să dai examen (VIDEO)
- Reacția Agenției Servicii Publice la SCHEMELE frauduloase prin care se eliberau permise de conducere pe bani