Caz ca-n poveşti: Cum s-a răzbunat un român pe naşul care i-a furat soţia
Caz ca-n poveşti: un bărbat din Iaşi riscă să ajungă la închisoare după ce a vrut să-şi apere onoarea în faţa naşului de cununie care i-a furat nevasta. Bărbatul s-a răzbunat în stil propriu pe cel care l-a condus la altar, stropindu-i maşina cu benzină şi dându-i foc. Pe lângă relaţia extraconjugală, ieşeanul a mai bănuit că naşul ar fi fost proxenetul soţiei sale, în străinătate, scrie zdi.ro.
Povestea spumoasă a fost tranşată, recent, de Judecătoria Iaşi, care l-a condamnat pe Gabriel Vânachi la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, însă sentinţa nu este definitivă.
În motivarea primei instanţe se menţionează că Gabriel Vânachi s-a întors pe 14 decembrie 2017 din Danemarca pentru a reclama presupuse acte de proxenetism ce ar fi fost săvârşite de naşul său de cununie, inclusiv asupra soţiei, o femeie cu cetăţenie străină.
Individul a declarat că, în acea zi, când se afla la Bucureşti, ar fi vorbit la telefon cu naşul său, care l-ar fi ameninţat cu moartea pentru a nu-l denunţa la Poliţie.
"Inculpatul susţine că se afla într-o stare de depresie provocată de despărţirea în fapt de soţia sa şi în momentul când a auzit ameninţarea naşului său s-a hotărât să-i incendieze autoturismul", se arată în motivarea primei instanţe.
În acelaşi document se precizează că, la orele serii, Vânachi a ajuns în Iaşi cu trenul şi, din Gara Nicolina, a mers pe jos până în cartierul Mircea cel Bătrân, de unde a cumpărat un bidon de 5 litri, pe care l-a golit de apă. Ulterior, a urcat într-un taxi şi a umplut bidonul cu combustibil, de la o benzinărie din oraş. A mers cu taxiul până în locul în care ştia că naşul său are maşina parcată.
Acolo, şi-a aprins o ţigară şi, după ce a stropit maşina cu benzină i-a dat foc. Alte două maşini care erau parcate în acea zonă au fost cuprinse de flăcări, se mai arată în motivarea instanţei. La faţa locului au ajuns şi pompierii, care au stins în cele din urmă focul.
Poliţiştii au discutat cu naşul lui Vânachi, care a povestit că vorbise cu acesta la telefon în aceeaşi zi, ocazie cu care i-a reproşat că a întreţinut relaţii sexuale cu soţia sa şi pentru asta se va răzbuna pe el şi îi va "face plata".
Ulterior, poliţiştii au reuşit să îl identifice pe Vânachi, care a a fost încarcerat.
"A declarat că regretă fapta săvârşită şi că a acţionat astfel din răzbunare şi pe fondul unei stări de depresie provocate de separarea în fapt de soţia sa", se mai arată în motivare.
În document se precizează că Vânachi este recidivist, el mai trecând, în trecut, prin penitenciar.
În timpul procesului bărbatul s-a împăcat cu naşul său, care nu a mai avut niciun fel de pretenţie materială de la el.
Ieşeanul nu este mulţumit de pedeapsă şi, zilele trecute, a formulat apel împotriva sentinţei.
- Twitter, implicată în scandalul Cambridge Analytica! A vândut accesul la datele publice ale utilizatorilor
- Yaya Toure, în centrul unui scandal de proporţii în presa din Anglia
- Cambridge Analytica se închide, după scandalul furtului de date de la Facebook
- UN AN FĂRĂ PREMIUL NOBEL pentru literatură. Academia Suedeză e afectată de un scandal sexual