CAZ CUTREMURĂTOR la Orhei: Un biciclist a fost lovit mortal de o maşină şi incendiat
Un biciclist a fost lovit de o maşină în raionul Orhei. Suspecţii nu au chemat însă ambulanţa, ci au luat corpul şi au plecat de la faţa locului.
Ulterior, aceştia au incendiat automobilul cu tot cu victimă.
Tragedia s-a produs aseară în satul Ciocîlteni.
Potrivit Poliției, în automobil erau trei tineri, de 20, 23 și, respectiv, 28 de ani. Aceștia au dus mașina într-un câmp și i-au dat foc.
"Ulterior, la unitatea de gardă a Inspectoratului de Poliție Orhei, a parvenit un apel telefonic, precum că în apropiere de satul Morozeni a fost depistat un automobil fiind incendiat, iar în portbagaj se afla un cadavru needintificat", a declarat ofiţerul de presă de la Inspectoratul de Poliţie Orhei, Cristina Lupaşco.
Polițiştii din Orhei i-au găsit pe cei trei suspecți după două ore de căutări.
"Bănuiții își recunosc vina în comiterea infracțiunii. Spun că a fost spontană, adică din motive de răzbunare, din cauza unor conflicte care durează de mult timp. O versiune de bază ar fi că, a fost omor intenționat", a spus șef adjunct Secția urmărire penală de la Inspectoratul de Poliţie Orhei, Alexandru Borodatîi.
Medicii legiști urmează să stabilească dacă bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a murit în urma loviturii sau după ce a fost incendiat.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru omor intenționat, iar suspecţii riscă detenție pe viață.