Caz de corupție fără precedent în istoria tenisului! Peste 135 de jucători implicați
Presa din Germania a dezvăluit detalii despre cel mai mare caz de corupție din istoria tenisului! Nemții de la Die Welt și ZDF au scris, potrivit L'Equipe, că 135 de jucători de tenis sunt implicați într-o rețea care a trucat foarte multe partide, pentru mafia pariurilor.
Chiar dacă numele sportivilor nu au fost făcute publice până acum, se pare că jucători din țări precum SUA, Spania, Franța sau Belgia sunt implicați. Mai mult, din datele obținute de FBI, s-ar fi dovedit că un jucător din top 30 ATP a luat parte la trucarea meciurilor.
"Acest caz este despre mafia de pariuri din Armenia, care s-a extins în șapte țări din Europa, fiind foarte inteligentă și trișând la o scară majoră. Această rețea este foarte bine organizată. Are oameni care sunt responsabili de conturile de pariere, alții care spală banii și alții care intră în contact cu jucătorii", a declarat Eric Bisschop, procurorul adjunct al Belgiei.
Doar în acest an, 20 de jucători, atât femei cât și bărbați, au fost suspendați pentru că au trucat meciuri
Printre ei s-a aflat și argentinianul Marco Trungelliti, care a declarat, după ce a fost găsit vinovat, că sunt mulți jucători din top 50 care truchează partide.
"Sunt sportivi din top 50 care aranjează meciuri. Nu putem spune că există meciuri trucate doar la nivelul de jos. Nu, se întâmplă peste tot", a spus Trungelliti.