Caz dramatic. O femeie și-a dat foc, după ce a aflat că suferă de o boală cumplită
O femeie de 49 de ani din comuna Arefu, judeţul Argeş, a încercat, în această dimineață, să-și pună capăt zilelor. Femeia a mers într-o grădină, și-a turnat pe haine o substanță inflamabilă și și-a dat foc, scrie realitatea.net.
Potrivit soțului, femeia ar fi avut probleme medicale. În urma depistării unei tumori pe creier, suferise o intervenție chirurgicală. Medicii îi avertizaseră familia că ar putea avea, ulterior, tulburări de comportament.
"În această dimineață, familia nu a mai găsit-o acasă. Soțul a mers să o caute. A găsit-o în grădina unei rude, unde s-a autoincendiat”, a declarat agentul de poliție Andreea Însurățelu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Ulterior, femeia s-a aruncat într-un lac, pe malul căruia a și fost găsită. "Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Curtea De Argeș, cu arsuri pe 80% din corp", a mai precizat, Andreea Însurățelu.
- Prima criogenare a corpului unei femei, la puţin timp după deces, în speranța că va fi "înviată" în viitor (FOTO)
- La cumpărături, fără bani. Două femei sunt căutate de poliție pentru că ar fi furat o rochie (VIDEO)
- Triplu atentat în Nigeria. 28 de morți și peste 80 de răniți
- HOROSCOP: Trei zodii de femei pe care NIMENI nu le suportă. Ele sunt FIARELE zodiacului
- 7 motive care te vor convinge să practici boxul