Caz excepțional! O femeie, condamnată după ce l-a sărutat îndelung pe iubitul său (FOTO)
O americancă din statul Oregon a fost încarcerată, fiind găsită responsabilă pentru moartea iubitului său, scrie realitatea.net.
În iunie 2016, în timpul unei vizite făcute bărbatului în spatele gratiilor, Melissa Ann Blair i-a furnizat acestuia 7 pachețele de metamfetamină.
Schimbul s-a făcut printr-un sărut prelungit, femeia având stupefiantele ascunse în gură, relatează BBC.
Ulterior, ambalajul a două dintre punguțe s-a spart în stomacul pușcăriașului, ucigându-l, după cum au stabilit procurorii.
Femeia va rămâne închisă pentru următorii 2 ani.
Judecătorul de caz a menționat, totuși, că bărbatul a avut partea sa de responsabilitate în propria moarte.
Alți 4 inculpați în dosar își așteaptă sentințele în următoarele săptămâni.