Caz fără precedent! Judecătorii din Egipt vor boicota referendumul pentru adoptarea noii Constituţii
Judecătorii din Egipt vor boicota referendumul pentru adoptarea noii Legi Supreme. Decizia a fost luată din cauza disensiunilor fără precedent între preşedintele ţării şi Curtea Constituţională, provocate de decretul prin care Mohamed Mursi şi-a atribuit puteri depline.
"Judecătorii egipteni nu vor monitoriza referendumul pentru adoptarea Constituţiei, programat pentru 15 decembrie. Decizia vine drept răspuns la aşa-numitul decret constituţional. Protestul va dura până când va fi anulat documentul", a declarat Ahmed el-Zend, liderul Clubului Judecătorilor din Egipt.
Clubul judecătorilor din Egipt reprezintă magistraţii din întreaga ţară, dar apelul nu este unul obligatoriu. Fiecare este liber să decidă dacă va monitoriza sau nu referendumul. În declaraţie se mai menţionează că judecătorii vor reveni la muncă atunci când vor putea lua decizii fără presiuni psihologice sau fizice.
Curtea Constituţională a anunţat că îşi suspendă activitatea, după ce susţinătorii preşedintelui le-au blocat accesul în sediul instanţei. Islamiştii au încercat să încurce, astfel, judecătorilor să se pronunţe asupra proiectului noii Constituţii, care a fost ratificată de preşedinte. Totodată, opozanţii au anunţat manifestaţii masive pentru marţi. Aceştia îl acuză pe Mursi că şi-a încălcat promisiunea prin care s-a angajat să organizeze referendum doar când va avea susţinerea majorităţii egiptenilor. Ei mai spun că proiectul noi Constituţii, care va fi supus referendumului pe 15 decembrie, încalcă drepturile şi libertăţile omului. Situaţia a devenit tensionată în Egipt după ce preşedintele a adoptat, pe 22 noiembrie, un decret prin care deciziile sale nu pot fi contestate juridic.