"CAZ IEŞIT DIN COMUN". Cât de periculoasă este scurgerea de păcură de la CET-2 din Chişinău
Accident ecologic în Capitală. Tone de păcură s-au scurs dintr-un rezervor amplasat pe teritoriul centralei electrice cu termoficare numărul 2. Potrivit Inspectoratului Ecologic de Stat, totul s-a întâmplat acum cinci zile, iar conducerea întreprinderii municipale "Termoelectrica" ar fi încercat să muşamalizeze cazul.
Inspectoratul Ecologic de Stat susţine că paza CET-2 nu le-a permis specialiştilor să preleveze probe de la locul accidentului. Inspectorii au avut acces pe teritoriul centralei abia după intervenţia poliţiei.
Scurgerea s-a produs în timpul transferului de păcură dintr-un rezervor în altul. Angajaţii centralei au săpat o groapă cu o adâncime de 10 metri în care urma să se scurgă păcura şi care trebuia să fie astupată.
"În mod normal păcura trebuia să fie evacuată, solul să fie evacuat, de ce nu s-a întâmplat lucrul acesta urmează să stabilim. Ieri în jurul orei 19:30 am primit informaţia despre o eventuală scurgere, ne-am deplasat la faţa locului ne-a fost restricţionat accesul motivând că este un obiect strategic", a afirmat Valeriu Nani, şef adjunct al Inspectoratului Ecologic de Stat.
Pe de altă parte, conducerea "Termoelectrica" respinge acuzaţiile precum că ar vrea să muşamalizeze cazul. Totodată, responsabilii subliniază că incidentul a fost provocat de o eroare umană şi dau asigurări că s-au scurs opt tone de păcură, care nu reprezintă pericol pentru societate.
"Toată păcura din urma scurgerilor a fost recuperată", a dat asigurări directorul general "Termoelectrica", Veaceslav Ene.
Ecologiştii spun, însă, că scurgerea de păcură este foarte periculoasă pentru mediu.
"Este un caz ieşit din comun. Noi de zeci de ani nu am avut aşa accidente periculoase. Nimerind în sol şi în apă, ele pe o perioadă foarte îndelungată poluează mediul. Practic este imposibil de a curăţa apa şi solul de această substanţă", a subliniat preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba.
Ministerul Mediul a sesizat procuratura în acest caz, pentru depistarea vinovaţilor şi pedepsirea lor.
- Noua Zeelandă riscă să se confrunte cu cea mai gravă catastrofă ecologică
- Dezastru în Noua Zeelandă: Nava "Rena" s-a rupt în două
- Dezastru ecologic de proporţii la Donduşeni! "Aşa ceva nu am mai văzut"
- DEZASTRU ECOLOGIC. În regiunea Kiev a căzut o "ploaie neagră" (FOTO)
- ACCIDENT ECOLOGIC în Capitală. TONE de păcură s-au scurs dintr-un rezervor de la CET-2. REACŢIA Ministerului Mediului