Caz incredibil în India: Un bărbat s-a trezit chiar înainte de a fi înmormântat
Un indian din orașul Lucknow, care a fost declarat mort, s-a trezit chiar înainte de ceremonia funerară, scrie libertatea.ro.
Potrivit Hindustan Times, Mohammad Furquan, în vârstă de 20 de ani, a ajuns la un spital privat în data de 21 iunie, după ce a suferit un accident. A fost declarat mort la începutul acestei săptămâni, chiar în ziua în care familia a anunțat la spital că nu mai dispunea de bani pentru îngrijirea lui Mohammad. „Am plătit 700.000 de rupii (aproximativ 10.000 de dolari) spitalului privat și când le-am spus că am rămas fără bani l-au declarat mort”, a declarat fratele mai mare al pacientului, Mohammad Irfan.
Ulterior, trupul neînsuflețit al pacientului a fost transportat acasă la familia care făcea pregătirile pentru înmormântare. „Ne pregăteam de înmormântare când mai mulți dintre noi am observat că Mohammad își mișca mâinile și picioarele. L-am dus imediat la spitalul Ram Manohar Lohia, unde medicii au constatat că era în viață și l-au conectat la aparate”, a mai spus fratele acestuia. Medicii care se ocupă acum de pacient al explicat că starea pacientului este critică.
Autoritățile locale au deschis o anchetă în acest caz.