Caz MACABRU în judeţul Olt. Un bărbat de 72 de ani a fost găsit decapitat, sfâşiat de propriul câine
foto: gds.ro
canal tv
Un bărbat de 72 de ani, din comuna Osica de Sus, judeţul Olt, a fost sfâşiat de propriul câine. Vecinii au găsit bucăţi din corpul bărbatului, după aproape o săptămână, împrăştiate prin curte.
Potrivit presei locale, bărbatul locuia împreună cu un câine agresiv pe care-l ţinea cu el în casă.
"Se pare că era mort de luni-marţi. A fost găsit de vecini. Stătea împreună cu un câine agresiv. Probabil că stând închis în casă, câinele a fost şi înfometat şi victima prezenta şi afecţiuni medicale. Avea o ciroză hepatică şi pe fondul consumului excesiv de alcool, probabil că s-a declanşat şi o hemoragie şi ca urmare a sângelui cîinele cred că l-a şi atacat. A fost sfâşiat de câine după ce a survenit decesul. Verificările prealabile conduc la o moarte naturală şi ulterior a fost decapitat", a declarat prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, scrie realitateadeolt.net.