CAZ REVOLTĂTOR! Medicii i-au spus că este "alintată". La trei săptămâni, tânăra de 18 ani A MURIT
Lacrimi şi revoltă la Bârlad. O fată pe moarte a fost trimisă acasă de medici cu un diagnostic revoltător: este alintată. Trei săptămâni mai târziu, tânăra de 18 ani a murit. Legiştii au descoperit că fata avea o tumoră ce putea fi descoperită la un computer tomograf. Poliţia a deschis un dosar penal pentru omor din culpă, iar la spital se fac verificări, scrie Digi24.ro.
Ana Maria a ajuns la Spitalul de Urgență din Bârlad pe 4 iunie, cu dureri mari de cap și grețuri. Părinţii spun că, după câteva ore, medicii au trimis-o acasă cu o rețetă: vitamine și antibiotic.
"A zis că nu are nimic. Să meargă acasă că se alintă, i-a spus o asistentă. A zis că nu e de internare, nu are nimic fata. S-o ia acasă. A consultat-o vreo trei doctori și după aia, când a venit cu rețeta acasă, lua tratamentul, dar tot așa. Tot voma și dureri de cap", spune Culina Ciobanu, mama tinerei.
Pe 29 iunie, seara, i s-a făcut foarte rău. A fost dusă în stop cardiorespirator cu ambulanța la același spital. Două ore au încercat medicii să o resusciteze, fără succes însă
"La prima internare, la prima vedere cu doctorul trebuia să spună: uite, mergi, ia trimitere de la medicul de familie. Vino să facem un tomograf, să facem ceva. Așa, fata a plecat dezamăgită de acolo și vă dați seama că a doua oară când s-a dus, a dus-o în comă și nu au putut să o mai resusciteze. A murit fata. Pe cine să credem?", spune o cunoștință.
La autopsie s-a descoperit că tânăra avea o tumoră pe creier.
"Noi am găsit o tumoră la baza creierului, destul de mare, într-o poziție inabordabilă chirurgical", spune Sergiu Săvinescu, medic legist.
Tumora putea fi detectată la examinarea cu computer tomograf sau RMN. Familia va depune plângere și la Colegiul Medicilor.
"Am făcut plângere că nu i-a dat tratamentul cum trebuia. Nu își făcea nici un efect. Putea să spună că are ceva la cap, să mă duc la Iași sau mai departe din prima. Nu că se alintă sau că nu ai nimic, tu ești sănătoasă, du-te acasă", spune mama fetei.
Conducerea Spitalului din Bârlad face anchetă pentru a afla dacă fata ar fi putut fi salvată.
"A avut o prezentare pentru o cefalee, am înțeles, pentru care toate examinările de la momentul respectiv au condus la o recomandare de tratament la domiciliu. Dacă nu au găsit ca indicație computer tomograf, asta este, cu siguranță, o concluzie a evaluării de la momentul respectiv", spune Gabriela Daniș - directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Bârlad.
Poliţia a dechis dosar penal pentru ucidere din culpă.
- O femeie a încercat să intre în România cu 37.000 de euro, ascunşi în bagaje (FOTO)
- 3.000 de euro pentru servicii sexuale. O moldoveancă şi un român, reţinuţi pentru proxenetism
- O tânără a fost rănită, după ce i-a căzut tencuiala în cap într-un pasaj pietonal
- România: O tânără, ţinută în lanţuri de propria familie a fost salvată de poliţişti
- O copilă de doar 13 ani a ajuns la spital în comă alcoolică
- Impresionat! O rromă ar putea ajunge senator în Franța. Câți ani are tânăra