Caz șocant! Doi minori au fost abandonați într-o mașină în parcare. Incredibil ce făceau părinţii
Doi copii români au fost abandonaţi într-o maşină, în timp ce tatăl era la păcănele, iar mama se prostitua în apropiere. Medicii italieni le-au găsit copiilor urme de cocaină în sânge.
Doi copii români au fost abandonați de părinți într-o parcare din Borgo San Giacomo, lângă Bresciano, iar cazul a șocat Italia. Medicii au găsit în sângele băiețelului de 8 luni și a surorii sale de doi ani, urme de cocaină. Specialiștii sunt de părere că cel mic a inhalat accidental fumul, însă fetița ar fi pus luat cu degetul din prizele de cocaină ale părinților în timp ce se drogau.
Drama micuților, crescuți în condiții mizere și găsiți într-o stare deplorabilă, a ieșit la iveală joia trecută, când un italian a trecut pe lângă BMW-ul în care fuseseră abandonați, pe Drumul Național 668 și a auzit țipetele și plânsetele celor mici. Atunci a alertat poliția. Tatăl, un român de 44 de ani, rezident în Cremona, a fost găsit într-o sală de jocuri, iar mama de 23 de ani se prostitua în apropiere.
Cei doi copii au fost luați imediat în grija autorităților care au început o anchetă. După rezultatul analizelor copiilor din care reiese că în sângele lor au fost găsite urme de cocaină, minorii au fost puși în procedură de adopție de urgență, deși mama și-a cerut înapoi copiii. Procurorul Tribunalului pentru minori din Brescia, Emma Avezzù a calificat cazul ca: "O situație familiară teribilă, din care cel mai grav aspect, mai grav ca abandonul este prezența stupefiantelor." mai relatează sursa citată.