CAZ ŞOCANT în nordul Moldovei! O adolescentă a fost găsită sfâşiată într-o râpă
Caz şocant în nordul Moldovei. O fată de 16 ani a fost găsită sfâşiată într-o râpă de la marginea satului Mateuţi, raionul Rezina. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de şeful Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug.
Tânăra a plecat de acasă în data de 16 noiembrie, iar de atunci nu a mai văzut-o nimeni.
În ziua în care a dispărut, adolescenta și-a vizitat mătușa. De acolo a plecat cu un tânăr, pe care îl cunoștea de mai mult timp.
"A fost la mine fetița, și îmi pare rău că nu am oprit-o, poate scăpa de ceasul asta. A plecat pentru că a zis că o așteaptă un prieten, să meargă la o cafea sau la o bere", a declarat mătușa fetei, Angela Cazac.
Bunica fetei susține că victima a fost violată, iar apoi omorâtă.
"O inimă de criminal a avut. Acesta nu e om. Acest om trebuie pedepsit, așa cum a pedepsit-o el pe fetița mea, nevinovată. Chiar dacă i-a făcut rău, nu trebuia să o omoare", a spus bunica fetei, Zina Cazac.
Corpul neînsuflețit a fost găsit de un localnic. Acesta a alertat poliția.
"Am văzut cățelul meu cu venea cu ceva în gură. Când l-am oprit am văzut că este o mână. Și am văzut că este o mânuță de femeie, pentru că avea un inel", a precizat Nicolae Chirtoacă.
Oamenii legii investighează cazul.
"Urme vizibile de moarte violentă nu există. Mâna dreaptă lipsea. În regiunea abdominală și a pieptului era mâncată de animale. Persoane suspecte nu avem, deocamdată. Pentru comiterea acestui omor, persoana vinovată riscă închisoare de la 12 până la 20 de ani, sau detenție pe viață", a spus şeful secţiei Inspectoratului de Poliţie Rezina, Iurie Leşan.
Potrivit autorităţilor, tânăra obişnuia să plece de acasă fără să anunţe rudele.
"Practica des plecările de acasă. Dispărea și apoi iarăși apărea. Tată ei este decedat. Dânsa s-a născut într-o familie unde ambii părinți aveau probleme mintale. Fata nu a avut problemele părinților", a declarat primarul satului Mateuţi, raionul Rezina, Mihai Mârzenco.
Tragedia i-a îngrozit pe localnici. Acum mulți se tem pentru viețile propriilor copii.
”Nepoțica mea merge la școală la Rezina, cu microbuzul. M-am îngrijorat. Ziua venea singurică, dar acum merg să o întâlnesc. Mă tem.”
Poliţia a pornit un dosar penal, iar medicii legişti urmează să stabilească circumstanţele exacte ale decesului.