Caz ŞOCANT la Căuşeni! De 10 ani, un bărbat care se dădea drept Mesia bătea şi molesta sexual copiii unei familii cu acordul părinţilor
O familie din satul Copanca, raionul Căuşeni, a trăit în robie la un bărbat care se consideră Mesia. Calvarul oamenilor a durat mai mult de 10 ani, dar abia acum au ieşit la iveală detalii despre atrocităţile comise de acest escroc. Bărbatul obişnuia să snopească în bătaie copiii şi în molesta sexual.
Istoria a început acum 12 ani, când în viaţa unei familii respectabile a apărut un bărbat misterios. În scurt timp a devenit prieten de familie şi a reuşit să-i convingă de puterile lui supranaturale. A ajuns să fie Dumnezeu pentru această familie.
Copiii spun că părinţii lor păreau hipnotizaţi, iar toţi banii câştigaţi ajungeau la acest escroc. Orice abatere era sancţionată cu bătaia.
Dar nu s-a oprit aici. Bărbatul a trecut la molestarea sexuală a copiilor, cu acordul părinţilor. Una dintre fete chiar a născut recent.
Toate aceste atrocităţi au rămas până acum un mister pentru localnicii din Copanca şi pentru oamenii legii. Acum, pseudo-Mesia este în căutare. Dar a dispărut cu o jumătate din familia pe seama căreia a parazitat până acum.
Fiica cea mai mare a familiei Vozian a povestit echipei Publika TV detalii şocante ale situaţiei în care s-au pomenit apropiaţii ei, după apariţia escrocului.
"Îi forţau să lucreze. Dimineaţa mergeau la şcoală, iar după masă păşteau vacile. Dacă intrau în casă, el îi bătea, îi punea în genunchi. Surorii mele, Ana, i-a smuls păr din cap", a spus Elena Vozian.
De la exploatare prin muncă, s-a ajuns la cea sexuală.
"După un an a început să o violeze pe sora mea mai mică. Ea avea 15 ani. Părinţii ştiau despre asta. Tata chiar cumpăra contraceptive şi le dădea fetelor", povesteşte Elena.
Tot atunci, autoproclamatul Mesia le-a forţat pe soţia gazdei şi fiica ei mai mare să plece la muncă în străinătate. Toţi banii trimişi erau la discreţia lui.
Copiii rămaşi au încercat de mai multe ori să scape de calvar, dar de fiecare dată au fost prinşi şi bătuţi cu bestialitate de propriul tată şi de cel care le-a transformat viaţa în coşmar.
Nicio suflare din sat nu-şi dădea seama despre cele întâmplate:
"Fiecare trăieşte cum poate. Şi cum doreşte. Nimeni nu s-a plâns, nimeni n-a atras atenţia asupra problemei. Ce, trebuia să intru în curtea lui şi să mă cert cu ei?"
"Cum să stai cu un om de vorbă, dacă el se întoarce când tu încerci să vorbeşti cu el? Noi am înţeles atunci, că el a intrat în sectă".
"La rândul său, Dumnezeu a dat ca fiecare om să aleagă binele sau răul care este pentru dânsul".
Autorităţile locale au observat doar că s-a schimbat modul de viaţă al acestor oameni, care evitau contactele cu lumea. Dar se jură că nu ştiau de atrocităţile comise de cel care se crede Mesia.
"Niciodată nu l-am văzut în sat. Avea mai mult un mod de viaţă nocturn. Venea doar noaptea şi nu-şi făcea apariţia pe timp de zi. Niciodată nu au dat de înţeles că sunt la ananghie", susţine primarul de Copanca, Afanasii Cuţari.
"Vedeam că e dezordine şi mizerie prin casă. Dar mă gândeam că e din cauza că mama copiilor e plecată în străinătate", spune asistentul social Natalia Golubţova.
Ancheta a fost iniţiată la insistenţa fiicei mai mari a familiei Vozian. Poliţia a intentat trei dosare penale pentru viol şi trafic de persoane. Fraţii şi una din surorile femeii au fost salvaţi din acest calvar.
Părinţii şi sora ei de 18 ani cu bebeluşul născut de la pseudo-Mesia au dispărut. Oamenii legii îl caută şi pe escroc, iar localnicii spun că, în acest mod, bărbatul a distrus mai multe familii.