Un bărbat din raionul Fălești a fost trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de violență în familie, soldată cu moartea soției. Potrivit oamenilor legii, acuzatul își bătea sistematic soţia și copii. Mai mult, îi înjura și îi amenința verbal.
Pentru unele acțiuni violente, învinuitul a fost sancționat contravențional de mai multe ori, însă acesta nu și-a schimbat comportamentul. Astfel, în luna mai, fiind în stare de ebrietate alcoolică, acesta a declanșat o ceartă cu soția în prezența copiilor minori. Mai mult, acesta și-a lovit soția cu pumnii și picioarele, cauzându-i victimei leziuni corporale medii.
În aceeași zi, spre seară, învinuitul a încălcat ordinul de restricții emis în privința sa și a venit la domiciliu său. Procurorii au stabilit că, soția, fiind obsedată psihologic de comportamentul agresiv al soțului, s-a încuiat într-o odaie și în prezența fiicei, în vârstă de 10 ani, s-a sinucis.
În prezent, învinuitului se află în arest preventiv.