Caz ȘOCANT la Glodeni! Chinul ÎNGROZITOR la care a fost supusă o minoră
O minoră de 12 ani din raionul Glodeni a fost violată de fratele concubinului mamei sale. Totul s-a întâmplat în casa victimei, în timp ce parinţii ei erau la muncă. Potrivit poliţiei, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, şi-a recunoscut vina.
Părinţii au apelat la poliţie imediat după ce fata le-a povestit despre cele întâmplate. Deşi, iniţial, ei au depus o plângere la poliţie, ulterior au cerut încetarea urmăririi penale.
Poliţiştii spun însă că infracţiunea este considerată deosebit de gravă şi nu permite împăcarea părţilor. Mama minorei este de negăsit, iar oamenii din sat sunt nedumeriţi de spun că nu s-au aşteptat la una ca asta:
"E o prostie, eu aseară am aflat, dar ne gândim poate nu e corect. Ştiu că el are 27 de ani şi cum şi-a pus mintea cu o fetiţă de 12 ani. Ruşine! Nu lucrează nicăieri, stă acasă."
"E ceva neplăcut şi ceva ce nu este frumos, e o tragedie, suferă părinţii şi copilul. La noi în sat până acum nu am auzit aşa ceva."
Potrivit autorităţilor locale, familia minorei nu era monitorizată de asistenţii sociali.
"Familia este una bună, e numeroasă, nimeni nu s-a aşteptat la aşa ceva, lucrul acesta este regretabil. Am discutat cu parinţii, am decis să monitorizăm familia, să le acordăm orice ajutor posibil, o consiliere psihologică copilului, chiar şi părinţilor", a declarat asistentul social, Alina Țâbuleac.
Poliţiştii spun că minora ar fi fost abuzată sexual de mai multe ori.
"Ieşind la faţa locului grupa operativă a stabilit că a fost săvârşită o infracţiune, mai exact un viol faţă de o minoră cu vârsta de 12 ani. Pentru a afla toate faptele şi circumstanţele în care s-a săvârşit infracţiunea vor fi dispune expertize medico-legale şi biologice", a spus inspectorul de poliție, Vasile Cheptea.
Psihologii spun că, de cele mai multe ori, astfel de cazuri se produc în sate.
"Persoanele de la sat sunt mai puţin informate comparativ cu cele de la oraş, în primul rând. În al doilea, e consumul de alcool. Alta ar fi că nu au ocupaţie", a declarat psihologul Dorina Gogu.
Agresorul este în arest la domiciliu. El riscă până la 20 de ani de detenţie.