Caz ȘOCANT la Leova. Un bărbat, reținut în timp ce voia să omoare o tânără de 17 ani
Individul care, acum două luni, a violat şi strangulat o tânără într-o pădure din Leova, a fost reţinut, aseară, pentru 72 de ore. Este vorba despre un angajat al Centrului de Medicină Legală. Suspectul a fost încătuşat în timp ce încerca să omoare o altă tânără. Deocamdată, nu se ştie ce riscă bănuitul. Ancheta urmează să stabilească dacă el se află în deplinătatea facultăţilor mintale.
Reprezentanţii forţelor de ordine îl suspectează că, acum două luni, ar fi violat şi ucis o tânără de 18 ani, originară din satul Băiuş, raionul Leova.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul reţinut a fost observat de către un şofer de taxi, în timp ce o strangula pe tânăra de 17 ani. Suspectul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice. Cazul a fost preluat de Inspectoratul Naţional de Invistigaţie, iar pentru omorul din octombrie tânărul reţinut riscă detenţie pe viaţă.
"Domnişoara era legată de un copac. Cauza preventivă a decesului este asfixia mecanică, adică strangulare. Persoana în totalmente şi-a recunoscut vina", angajatul Inspectoratului de Poliţie din Leova, Vadim Cioric.
Potrivit şefului secţiei raionale Leova a Centrului de Medicină Legală, bărbatul reţinut provine dintr-o familie nevoiaşă, este căsătorit şi nu are copii.
"Am fost anunţat că el a fost reţinut, dar pe care caz nu pot să vă spun. La momentul angajării el a trecut comisia medicală. Pozitive, sănătos. Comportament normal, îndeplinea toate poruncile. El a fost judecat pe un caz. Asta a fost trei ani, trei ani şi jumătate în urmă", spune şeful secţiei raionale Leova a Centrului de Medicină Legală, Leonid Graur.
Tatăl tinerei ucise în luna octombrie aşteaptă în disperare ca autorul crimei să fie tras la răspundere.
"Nouă nu ne spun nimic. Până ce vor veni rezultate de la expertiză, nu pot să vă spun nimic. Ne-au spus că o să ne anunţă. Noi aşteptăm, ne-au primis până Anul Nou."
Rudele victimei sunt şocate de cele întâmplate.
La sfârşitul lunii octombrie, corpul neînsufleţit al victimei a fost găsit de către un trecător, într-o pădure din apropierea oraşului Leova. S-a întâmplat la câteva zile după ce tânăra a fost dată dispărută.