CAZ ŞOCANT! O fetiţă a murit după ce a fost obligată de părinți să țină post timp de 68 de zile
O copilă de doar 13 ani din India a murit după ce a fost obligată de părinții ei să se înfometeze. Ea a ținut post timp de 68 de zile, timp în care a consumat doar apă, pentru un ritual care ar fi adus prosperitate financiară familiei, relatează BBC News, scrie libertatea.ro.
Familia lui Aradhana Kumari, care face din comunitatea religioasă jainistă, ar fi obligat-o pe aceasta să țină post timp de mai bine de două luni. În acest timp, tânăra a consumat doar apă fiartă. La două zile după ce a renunțat la acest post extrem, ea a murit. Cazul a stârnit o dezbatere aprinsă în India, iar părinții sunt cercetați acum de autorități. Aceștia neagă acuzațiile.
O organizație care militează pentru drepturile copilului susține contrariul. Se pare că părinții copilei au obligat-o să se ănfometeze pentru a aduce noroc familiei. Tatăl ei suferise recent pierderi financiare în afacerea sa cu bijuterii, iar ritualul ar fi alungat ghinionul care s-a abătut asupra familiei.
"Întreaga țară ar trebui să fie rușinată că astfel de practici încă există. Gurul tatălui ei a sfăruit familia că dacă aceasta se înfometează pentru 68 de zile, afacerea sa va fi profitabilă", a mărturisit un activist din India. El a adăugat că tânăra a fost oblicată să consume doar apă, de la răsărit și până la apus.