CAZ ŞOCANT: Un pilot japonez BEAT, arestat într-un aeroport englez chiar înainte de zborul spre Tokyo
Un pilot japonez a fost arestat pe aeroportul britanic Heathrow pentru că era beat, el având în sânge de 9 ori mai mult alcool decât limita legală, potrivit BBC .
Katsutoshi Jitsukawa, 42 de ani, pilot al Japan Airlines, a fost arestat pe 28 octombrie după ce etilotestul a arătat că era beat.
Valoare cantităţii de alcool în 100 ml de sânge al acestuia era de 189 mg de alcool. În condițiile în care limita legală este 20 miligrame. Japonezul a pledat vinovat în fața instanței britanice din Uxbridge.
Potrivit televiziunii NHC, polițiștii au fost alertați de șoferul unui autobuz pentru personalul navigant ce a simțit că pilotul mirosea a alcool. Pilotul trebuia să fie la manșa unui zbor către Tokyo.
Testul care a arătat cât alcool are în sânge a fost făcut cu 50 de minute înainte de plecare. Aeronava Boeing 777 a plecat cu 69 minute întârziere.
Jitsukawa a recunoscut că în acea noapte a băut două sticle de vin, plus câteva beri. El este în stare de arest și își va primi sentința pe 29 noiembrie.