CAZ TERIFIANT LA DROCHIA. Un băiat de doar 11 ani a fost violat de un alt MINOR într-o clădire părăsită
Caz terifiant în raionul Drochia! Un băiat de doar 11 ani a fost violat de un alt adolescent din aceeaşi localitate, în vârstă de 17 ani.
Totul s-a întâmplat în clădirea unei mori vechi părăsite, după ce ambii băieți au fost cu colindul în data de 7 ianuarie. Sora băiatului spune că s-a întâmplat și anul trecut, și în acest an, chiar de Crăciun.
Victima provine dintr-o familie numeroasă. Cei șase copii sunt crescuți doar de mama. Băiatul s-a destăinuit surorii, dar a făcut-o după ce a trecut ceva timp.
"El mi-a spus că s-a comportat cu mine cu mari prostii, prostii urâte. Eu zic, anume prostiile, spune-le. Iată a făcut aceea și aceea. L-am întrebat pe care stradă erai, de unde te-a luat, cum te-a luat? El spune că eram în centrul satului, el m-a luat de mână și mă târâia. Mi-a zis că dacă am să spun cuiva, el mă va bate",a spus sora băiatului violat.
Băiatul de 11 ani a fost violat de două ori.
"Anul trecut şi anul acesta, tot în ziua aceea. Tot de colind pe şapte ianurie şi anul trecut, şi anul acesta", a spus sora băiatului violat.
Mama băiatului a depus o plângere la poliţie, iar pe acest caz a fost deschis un dosar penal.
"La data de 29 ianuarie în IP Drochia a parvenit plângerea unei doamnei, precum că un minor de 17 ani, l-a agresat sexual pe fiul ei minor de 11 ani. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 10 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă", a spus ofițerul de presă IP Drochia, Olga Chistol.
Psihologii presupun că, ceea ce l-a făcut pe adolescentul de 17 ani să recurgă la un asemenea gest este nevoia de a-şi exprima agresivitatea.
"Presupun nevoia de act sexual, lucru pe care nu are unde să-l exercite şi s-ar putea să aibă nevoia de a-şi exprima agresivitatea, poate el singur este abuzat într-o anumită formă, simte agresivitatea şi o dă în altă parte", a spus psihologul Vitalie Popescu.
Cel mai probabil, băiatul de 11 ani care a fost victima abuzului sexual, ar putea să se izoleze de societate dacă nu ar avea sprijinul celor apropiaţi.
"Astăzi, probabil, el simte multă vină şi ruşine. E păcat că el trăieşte aceste lucruri şi cred că are nevoie de susţinere, în primul rînd să i se spună că nu a făcut nimic rău şi că nu a meritat. O traumă prelucrată poate să-i ajute să trăiască o viaţă normală, fericită chiar", a spus psihologul Vitalie Popescu.
Potrivit datelor oferite de Inspectoratul General de Poliţie, pe parcursul anului 2017, 373 de copiii au fost victime ale abuzurilor sexuale.