canal tv
O fetiță de 36 de zile a fost găsită fără suflare de părinții ei, în pătuţ. Mama bebelușului este româncă, iar tatăl - italian, familia locuind în orașul Bari din Italia.
Părinții micuței au chemat ambulanța, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea fetiței, fiind nevoiți să declare decesul, potrivit norbaonline.it, citează observator.tv.
Procuratura din Bari a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la moartea fetiței. Ipoteza cea mai probabilă este că micuța a fost victima "Sindromului de Moarte Subită a Sugarului".
Între timp, au fost sechestrate pentru analiză mai multe lucruri folosite de părinți pentru a îngriji bebelușul, iar părinții, medicul pediatru, dar și bunicii bebelușului au fost audiați de poliție.