CAZ TULBURĂTOR în Italia. Mai mulţi copii, luaţi de la părinţi, spălați pe creier cu electroșocuri şi VÂNDUŢI unor asistenți maternali
18 persoane suspectate că au recurs la manipulări psihologice asupra unor copii pentru a-i lua de la părinţii lor şi a-i vinde unor asistenţi familiali, au fost reţinute de carabinierii din Reggio Emilia, nordul Italiei, relatează AFP, citează agerpres.ro.
Cazul implică personalităţi politice, medici, precum şi psihoterapeuţi ai unei asociaţii de asistenţă socială din Moncalieri, în apropiere de Torino. Primarul din Bibbiano, lângă Reggio Emilia, a fost şi el arestat şi consemnat la domiliciu.
Persoanele reţinute sunt suspectate de implicare într-o vastă organizaţie prin care copiii erau manipulaţi prin şedinţe de "spălare pe creier", în care uneori erau folosite inclusiv electroşocuri.
Membrii grupării sunt acuzaţi de violenţe asupra minorilor şi tentativă de extorcare. "Ancheta, începută în 2018 şi denumită "îngeri şi demoni", a permis dezvăluirea unei scheme ce 'trebuia să treacă drept un model în materie de protecţie a minorilor victime ale unor abuzuri ceea ce era, în realitate, o afacere ilicită în defavoarea copiilor", a scris cotidianul La Repubblica.
"Potrivit parchetului, obiectivul grupării era să sustragă copii din familii cu situaţii sociale dificile şi să-i încredinţeze, în schimbul unor sume de bani, altor părinţi", menţionează Il Corriere della Sera.
Printre stratagemele utilizate se numărau desene de copii falsificate cărora li se adăugau conotaţii sexuale, terapeuţi deghizaţi în personaje negative din poveşti şi care se dădeau drept părinţi răi, sau false amintiri de abuzuri sexuale, generate prin stimulare electrică.
Conform presei, ar fi fost semnalate cazuri de agresiuni sexuale în familiile de primire, printre care figurau proprietarii unui sex-shop, precum şi persoane cu tulburări psihice.
Faptele au fost considerate suficient de grave pentru ca şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, aflat la summitul G20 de la Osaka, să-şi exprima stupefacţia: 'Dacă se vor confirma, aceste acuzaţii ar fi înfiorătoare şi tulburătoare', a declarat el.
La rândul său, ministrul de interne Matteo Salvini a cerut crearea unei comisii de anchetă privind programul de asistenţi familiali din Italia.
ROMÂNIA - UE