Caz unic de coronavirus, studiat de medici. Un bărbat s-a prezentat la spital cu o problemă neobișnuită și a fost diagnosticat pozitiv
Un caz straniu de coronavirus a fost confirmat la Harvard Medical School, unde un bărbat de 42 de ani a fost testat pozitiv, după ce a acuzat dureri puternice în zona genitală.
Durerea se manifesta de regulă în zona testiculelor și chiar dacă medicii nu au găsit nimic grav în zona genitală, tomografia a scos la iveală o deteriorare a plămânilor, scrie Daily Star, citat de gandul.ro.
Plămânii cu probleme reprezintă un simptom clar al coronavirusului, în aceste vremuri de pandemie și bărbatul a fost diagnosticat, două zile mai târziu, cu Covid-19.
Pe de altă parte, bărbatul a fost asimptomatic, însemnând că și alți pacienți, medici au fost expuși virusului.
Nu se știe clar dacă durerea de testicule a avut legătură cu diagnosticul de coronavirus, dar este cunoscut faptul că alte virusuri afectează zona genitală masculină.
Dr Viney, un chirurg din Birmingham, a declarat că există virusuri care afectează zona genitală și timpul va spune dacă durerea de testicule reprezintă un simptom al coronavirusului.
Dr Diana Gall a declarat însă că ”problemele digestive și schimbarea ”scaunelor” la toaletă reprezintă alte elemente care pot duce la un diagnostic de Covid-19.
Aceasta a spus că boala poate cauza vizite mai dese la toaletă. Alte simptome ale Covid-19 sunt pierderea mirosului și a altor simțuri, oboseală fizică și psihică, lipsa apetitului.