Cazinourile din Las Vegas se redeschid treptat după două luni din cauza pandemiei de COVID-19
Foto: jurnalistii.ro
Cazinourile din Las Vegas, închise de peste două luni din cauza pandemiei de COVID-19, se vor putea redeschide treptat începând de săptămâna viitoare, cu condiţia să-şi limiteze capacitatea şi să pună în aplicare măsuri sanitare adecvate, a anunţat marţi guvernatorul statului Nevada, relatează AFP.
Guvernatorul Steve Sisolak a luat decizia de a permite redeschiderea cazinourilor din 4 iunie, după ce s-a consultat cu experţi în domeniul sănătăţii şi cu Comisia de control a jocurilor de noroc din Nevada.
În urmă cu zece săptămâni, el a hotărât închiderea cazinourilor, hotelurilor şi a altor locuri turistice care atrag milioane de vizitatori în Las Vegas în fiecare lună şi care aduc încasări de miliarde de dolari în fiecare an, scrie agerpres.ro.
"Invităm vizitatori din toată ţara să vină aici, să se simtă bine, aşa cum au făcut înainte, însă vom fi prudenţi", a afirmat marţi seara Steve Sisolak, dând asigurări că au fost luate "toate măsurile de precauţie posibile".
"Nu cred că veţi găsi un loc mai sigur decât Las Vegas pe 4 iunie, cu protocoalele pe care le-am instituit şi cu testele pe care le avem la dispoziţie", a insistat Steve Sisolak.
În recomandările sale, Comisia a cerut să se limiteze la jumătate capacitatea legală a unităţilor şi să nu se autorizeze mai mult de trei persoane la mesele de jocuri.
MGM Resorts, unul dintre principalii operatori din Las Vegas, a anunţat oficial miercuri redeschiderea pe 4 iunie a patru dintre hotelurile sale cazino, între care celebrele Bellagio şi New York-New York.
Caesars Palace şi Flamingo au luat aceeaşi decizie şi, începând din 4 iunie, sunt redeschise rezervările pentru Venetian (grupul Sands) şi Encore (grupul Wynn).
Redeschiderea trebuie autorizată de la caz la caz de Comisia de control a jocurilor de noroc din Nevada.