Cazul Assange: Preşedintele Ecuadorului avertizează Marea Britanie să nu intre în ambasada de la Londra
Acordarea azilului politic fondatorului WikiLeaks riscă să se transforme într-un conflict internaţional. Asta dacă oficialii londonezi vor aproba intrarea cu forţa în ambasada ecuadoriană, pentru a-l aresta pe Julian Assange. Temerea a fost exprimată de către preşedinţii Ecuadorului şi a Venezuelei.
"Intrarea în ambasada Ecuadorului ar fi o sinucidere pentru Regatul Unit. Acest lucru ar deveni un precedent care ar permite, ulterior, intrarea cu forţa în sediile diplomatice ale diferitor state în orice colţ al planetei", a declarat preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa.
Preşedintele Venezuelei este solidar cu Ecuadorul. Hugo Chavez a atenţionat Marea Britanie că va reacţiona radical, dacă autorităţile de la Londra vor intra cu forţa în ambasada Ecuadorului.
"Va fi o tragedie. Vor fi consecinţe grave dacă Regatul Unit va încălca suveranitatea Ecuadorului intrând în ambasada de la Londra", a declarat Chavez.
Oficialii americani au dezminţit "vânătoarea de vrăjitoare" împotriva WikiLeaks şi a lui Julian Assange. Washingtonul a calificat drept nefondate acuzaţiile făcute de către Assange în timpul discursului susţinut duminică.
Publika.md aminteşte că fondatorul WikiLeaks a primit azil politic din partea Ecuadorului, după ce Marea Britanie a decis să îl extrădeze în Suedia, pentru a fi judecat. El este acuzat de viol şi agresiune sexuală.