Cazul decesului din strada Lech Kaczynski este documentat de o Comisie de anchetă internă
Secretarul general de stat, Boris Gîlca a convocat astăzi o ședință de urgență cu conducerea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), responsabili de domeniul asistenței medicale de urgență, pentru a discuta cazul decesului unei persoane înregistrat pe strada Lech Kaczynski 6/1, la data de 20 septembrie curent.
"Este regretabil, revoltător și inadmisibil ca oamenii să decedeze sau să aibă de suferit din cauza neacordării la timp a asistenței medicale. Asta ne demonstrează că în sistem unele lucruri nu funcționează, că persoane cu funcții de răspundere nu aplică managementul medical corespunzător, iar aceste lucruri necesită remediere de urgență. Solicit ca conducerea fiecărei instituții să își exercite funcțiile. În mod prioritar să fie revizuiți algoritmii de triere a cazurilor de urgență, să fie realizate instruiri suplimentare pentru personalul de la Serviciul 112 și al CNAMUP privind interacțiunea cu apelanții serviciului, iar personalul medical să fie responsabilizat pentru o comunicare eficientă și deontologică cu pacienții", a declarat Boris Gîlca.
La fel acesta a solicitat toată informația detailată privind acest caz, numărul de ambulanțe care operaționale la intervalul de timp raportat și localizarea acestora prin GPS, de ce a durat cca 43 minute până să ajungă ambulanța la solicitare.
De asemenea, conducătorilor instituțiilor menționate li s-au cerut prezentarea imediată către Comisia de anchetă internă a tuturor probelor documentare (fișa medicală, registre, înregistrări audio a discuțiilor de la serviciul 112, explicațiile și rapoartele echipei medicale care a preluat cazul) pentru formularea concluziilor finale.
Informăm că MSMPS a format o Comisie internă, din care fac parte reprezentanții catedrei de Urgențe Medicale a USMF "Nicolae Testemițanu", Comisiilor de specialitate în domeniul urgențelor medicale prespitalicești și în domeniul anatomiei patologice și citologice. Comisia urmează să prezinte ministerului concluziile și propunerile pînă la data de 25 septembrie curent.
Secretarul general de stat a menționat că cazul va fi documentat și se vor aplica sancțiuni dure pentru responsabilii care au produs erori în executarea responsabilităților de serviciu, inclusiv prin demitere.
- Candu s-a autosesizat în cazul bărbatului care a murit în timp ce aștepta ambulanța: Voi monitoriza personal evoluțiile din acest caz
- METEO 22 septembrie 2018: Căldura persistă în toată țara. Câte grade vor indica astăzi termometrele
- METEO: Cer noros, iar pe alocuri vor cădea ploi de scurtă durată. Câte grade vor indica mâine termometrele
- CARAMBOL pe drumul spre aeroport. Mai multe maşini, implicate într-un grav accident (VIDEO)