Cazul Jamal Khashoggi: Percheziţii la o vilă din provincia Yalova
Poliţia turcă a efectuat luni o percheziţie la o vilă din provincia Yalova (nord-vest). Potrivit presei turce, percheziţia are legătură cu ancheta privind asasinarea ziaristului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale din Istanbul, scrie agerpres.ro.
Vila la care s-a desfăşurat percheziţia este situată în localitatea Samanli din districtul Termal, a menţionat agenţia Anadolu, dar nu există deocamdată alte detalii. Conform cotidianului Hurriyet, proprietatea luxoasă se află la circa 100 km de centrul Istanbulului.
Autorităţile turce au mai efectuat până acum inspecţii la consulatul regatului saudit, precum şi la reşedinţa consulului general din Istanbul, în cadrul anchetei privind moartea jurnalistului disident ucis în consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie, într-o operaţiune despre care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că a fost ordonată de la cel mai înalt nivel al conducerii saudite. După ce a oferit numeroase explicaţii contradictorii, autorităţile saudite au afirmat acum două săptămâni că Jamal Khashoggi a fost ucis în consulat în cursul unei "operaţiuni neautorizate" de Riad, iar trupul său a fost dezmembrat după ce negocierile pentru a-l determina să se întoarcă în Arabia Saudită au eşuat.
Anchetatorii turci şi-au extins cercetările în Yalova şi într-o pădure de la periferia Istanbulului pentru a găsi trupul jurnalistului.
- După Germania, Franța impune sancțiuni la 18 persoane care ar avea legătură cu omorul lui Khashoggi
- Iasmin Latovlevici a marcat pentru Bursaspor, în campionatul Turciei
- Actorul american Sean Penn se află la Instanbul pentru a realiza un documentar despre Jamal Khashoggi
- Cazul Jamal Khashoggi: Jim Mattis mai caută dovezi înainte de a dezvălui cine a ordonat crima