Cazul primarului din Cuizăuca, bătut acum cinci luni de doi bărbați, departe de a fi elucidat. Ce declară victima
Embed:
Cazul primarului din Cuizăuca, raionul Rezina, bătut acum cinci luni cu bestialitate de doi bărbați, este departe de a fi elucidat. Ion Țurcanu afirmă că oamenii legii nu au întreprins nimic, iar făptașii se plimbă nestingherit în libertate.
Acum o lună și jumătate, victima a fost chemată la Inspectoratului de Poliţie pentru a-i recunoaște pe cei doi suspecți. Ţurcanu spune că, de fapt, în acest caz ar fi implicați trei indivizi, doi l-au bătut, iar al treilea este șofer.
"Anchetatorii s-au schimbat pe parcurs, deja vreo trei anchetatori. N-am fost chemaţi la poliţie, nu ştim dosarul la moment în ce stadiu este. Este straniu că un caz atât de simplu, care a fost clar practic tot, automobilul recunoscut şi proprietarul în primele zile şi durează cinci luni de zile fără nicio măsură."
Ion Ţurcanu afirmă că cei doi au fugit inițial din țară, iar recent au revenit. Primarul acuză poliţia şi procuratura de lipsă de profesionalism sau de interese ascunse.
"Omul dacă nu este depistat şi nu este pedepsit, repetă şi a doua şi a treia oară. Ne gândim că o să urmeze."
Solicitat telefonic, procurorul Ghenadie Zgardan, care instrumentează cazul, ne-a declarat că dosarul încă nu a ajuns la Procuratura Rezina. Iar șeful inspectoratului Ruslan Chitaica respinge acuzațiile lansate de primar.
"La moment, avem trei persoane. Dosarul este la etapa de finalizare. Persoanele bănuite au fost citate. Până în prezent, nu au fost în ţară. În momentul în care au apărut, au fost citate şi urmează să fie audiate în cadrul urmării penale şi în urma audierii va fi luată o decizie pe cazul dat.", a declarat Ruslan Chitaica, şeful Inspectoratului de Poliţie Rezina.
Ruslan Chitaica spune că indivizii vor fi anunțați în căutare dacă vor fugi din nou din țară. Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru huliganism. Suspecții risca o amendă de peste 67 de mii de lei sau închisoare de până la cinci ani.