Cazul studentei Amanda Knox, condamnată pentru uciderea colegei sale de apartament, va fi rejudecat
Curtea Supremă de Justiţie din Italia a decis să rejudece cazul studentei americane Amanda Knox şi a fostului său iubit, acuzaţi de violarea şi uciderea colegei de apartament a tinerei. Aceştia au fost reţinuţi în 2007 şi au fost condamnaţi la 26 şi, respectiv, 25 de ani de închisoare, în baza unor probe ADN.
După patru ani de detenţie, în 2011, cei doi au fost eliberaţi, şi asta pentru că juraţii de la Curtea de Apel din Peruggia au considerat dovezile prezentate de procurori drept insuficiente şi au constatat că poliţia italiană ar fi acţionat neprofesionist.
În prezent, Amanda Knox se află în Seattle, Statele Unite, iar guvernul italian ar putea cere extrădarea ei.
Legislaţia americană prevede însă că un inculpat nu poate fi judecat de două ori în acelaşi caz.