CCA obligă televiziunile să aibă 30% producţie proprie şi în limba de stat
Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis astăzi să oblige radiodifuzorii şi televiziunile să aibă cel puţin 30% producţie proprie şi în limba de stat
Prevederea va intra în vigoare la 1 aprilie 2013. Până la 1 martie 2013, instituţiile media, însă, vor trebui să prezinte CCA concepţia generală în acest sens.
Propunerea a venit din partea membrului CCA Mariana Onceanu-Hadârcă. Aceasta a propus, iniţial, ca raportul să fie de 50 la sută producţie proprie. "Acest produs autohton parţial să fie difuzat în orele de vârf şi pentru ca să nu existe echivoc, noi ar trebui să punem în proiectul de decizie şi faptul că publicitatea, teleshopingul nu face parte din acest produs autohton pe care îl solicităm noi", a precizat Mariana Onceanu-Hadârcă.
Ideea, însă, nu a fost susţinută de membrii Consiliului, care au spus că este "exagerat de mult". Ulterior, după lungi dezbateri, preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a propus cifra de 30%, cea care a şi fost votată de Consiliu. Totodată, radiodifuzorii şi televiziunile vor fi obligaţi să difuzeze cel puţin jumătate din producţia proprie în orele de maximă audienţă.
"Eu consider că 50 la sută este exagerat de mult. În viziunea mea, un procent rezonabil în situaţia de faţă ar fi 30 la sută. Termenul respectiv să-l extindem şi să acordăm termen de jumătate de an şi să acordăm termen pentru prezentarea concepţiilor", a punctat Marian Pocaznoi.
Totodată, dacă unii membri s-au arătat deschişi să voteze această iniţiativă, cu condiţia ca termenul-limită să nu fie luna aprilie, ci iulie sau septembrie 2013, membrul CCA Nicolae Damaschin s-a arătat categoric împotrivă, cerând respingerea proiectului.