CCCEC: Şeful Centrului de BAC de la liceul “Mihai Viteazul” şi secretarul acestuia suspendaţi din funcţie
Şeful Centrului de BAC de la liceul "Mihai Viteazul" din Capitală şi secretarul acestuia au fost suspendaţi din funcţie pe perioada anchetei CCCEC.
Acum trei zile, ofiţerii Centrului Anticorupţie au prins şase profesoare de la liceu în timp ce rezolvau pentru liceeni testele de bacalaureat la limba străină.
În timp ce elevii susţineau proba de BAC, ofiţerii anticorupţie au "dat buzna" printr-o intrare de rezervă în instituţia de învăţământ.
Potrivit Serviciului de presă al CCCEC, în birou au fost găsite şi ridicate teste deja rezolvate, dar şi liste de codificare în care erau inserate datele de identificare a elevilor (numele, prenumele, sala de clasă, codul lucrării).
"Cazul a fost documentat în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Educaţiei", mai transmite sursa.
În total 31 de mii de absolvenţi susţin examenul de maturitate în acest an, fiind deschise 175 de centre de BAC. Subiectele au fost elaborate de peste 130 de specialişti, iar lucrările vor fi verificate în două centre de examinare.
Actualitate