CCCEC: Un fost angajat al MAI face parte din gruparea criminală de la Ştefan Vodă
Dosarul de contrabandă din Ştefan Vodă nu poate fi finalizat din cauza implicării unor persoane din structuri de stat. Acuzaţia vine de la directorul adjunct al Direcţiei Urmărire Penală din cadrul Centrului Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, şi a fost făcută la o ediţie specială de la Publika TV, ieri, 12 aprilie.
"Centrul nu o să lase acest caz să le treacă printre degete membrilor acestei grupări, cum le-au trecut şi alte cazuri în care au fost implicaţi până acum. Noi o să ne clarificăm chiar şi în cazul în care cineva din autorităţi o să încerce să ne distorsioneze", a de declarat Zumbreanu.
Acesta a precizat că nu este prima dată când în locuinţa în care a fost rănit, luni, un ofiţer CCCEC, are loc o descindere.
Potrivit lui Zumbreanu, persoanele interogate în acest dosar au recunoscut că au plătit pentru protecţie unor angajaţi de la postul vamal Tudora.
Şi jurnalista Cornelia Cozonac a precizat că a investigat mai multe cazuri de contrabandă de la Ştefan Vodă, în care erau implicaţi colaboratorii vămilor din zonă. "Ei încearcă să se eschiveze de la răspundere, pentru că dacă este un colaborator de-al lor implicat în această reţea, evident că ar putea fi şi alţii, pentru că de regulă unul nu acţionează singur", a explicat aceasta.
Bogdan Zumbreanu a mai precizat că din gruparea anchetată la Ştefan Vodă face parte şi un fost angajat al Ministerului de Interne.