Ce a pățit o femeie care s-a dus cu nuiaua la școală după ce fata ei s-a certat cu un coleg
O femeie de 46 de ani este cercetată de poliţiştii tulceni, după ce a intrat într-o clasă şi a lovit cu băţul un elev în vârstă de 16 ani şi o profesoară. Femeia era supărată pe elev deoarece acesta ar fi avut un conflict cu fiica ei, elevă în aceeaşi clasă. Scandalul a fost aplanat de jandarmi.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmiei Tulcea, miercuri după amiaza a avut loc un conflict între o fată în vârstă de 15 ani şi un băiat de 16 ani, ambii elevi în aceeaşi clasă la şcoala generală numărul 11 “Ioan Neniţescu”, din municipiul Tulcea. După acest incident, fata şi-a sunat mama şi i-a povestit cele întâmplate, iar femeia a venit la şcoală să-şi facă dreptate. Ea nu a putut fi oprită de paznicul unităţii de învăţământ, a intrat în sala de clasă şi s-a dus către banca în care stătea băiatul pentru a-l lovi cu băţul pe care îl avea asupra sa. Profesoara a încercat să împiedice agresiunea şi s-a aşezat în faţa femeii respective, dar atât ea, cât şi elevul au fost loviţi.
O altă profesoară dintr-o sală de clasă apropiată a auzit scandalul şi a sunat la 112, iar la faţa locului şi-a făcut apariţia un echipaj de jandarmi care a aplanat conflictul.
În urma agresiunii, profesoara şi elevul respectiv nu au fost grav răniţi, scrie digi24.ro
Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost dusă la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea pentru cercetări. Oamenii legii au întocmit pe numele acesteia un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Cazul va fi preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.