Ce a răspuns Kremlinul la mesajul scris de Trump pe Twitter
Kremlinul a declarat miercuri că nu participă la „twitto-diplomaţie” şi că susţine „abordările serioase”. Răspunsul vine după o serie de tweet-uri ale președintelui american Donald Trump referitoare la Rusia, pe care o avertiza, printre altele, „să se pregătească” de atacuri americane în Siria, relatează News.ro.
„Noi nu participăm la twitto-diplomaţie. Noi suntem adepţii abordărilor serioase”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse, care i-au cerut să comenteze ultimele mesaje ale preşedintelui american.
Donald Trump a ameninţat miercuri pe Twitter că „vor veni” rachete ca răspuns faţă de un presupus atac chimic în Siria. „Pregăteşte-te Rusia, pentru că (rachetele) vor veni, frumos, noi şi «inteligente!»”, a ameninţat şeful statului american pe reţeaua de socializare, scrie digi24.ro.
„Noi susţinem abordările serioase şi credem în continuare că este important să nu se facă paşi care să destabilizeze şi mai mult o situaţie deja fragilă”, a declarat pentru televiziuni Dmitri Peskov, potrivit The Associated Press.
Peskov a reiterat că acuzaţiile conform cărora regimul președintelui sirian Bashar al-Assad se află în spatele presupusului atac chimic de la Duma au fost „fabricate” şi „nu pot fi folosite ca un pretext în vederea unor acţiuni violente”.
Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, îi răspunsese lui Trump într-un mesaj postat pe Facebook. Rachetele cu care ameninţă Trump vor distuge „toate probele” cu privire la atac, a subliniat ea. „Rachetele trebuie să zboare către terorişti, şi nu către un guvern legitim care luptă împotriva terorismului internaţional pe teritoriul său de mai mulţi ani”, a scris Zaharova.
- Armata guvernamentală a Siriei a reuşit să preia controlul asupra regiunii Ghouta de Est: Situaţia din lume, din ce în ce mai haotică
- Marea Britanie se pregătește de lovituri împotriva Siriei. Când ar putea începe atacul
- Cum arată spaţiul aerian al Siriei, după ce Statele Unite au avertizat că vor trimite rachete (FOTO)