Ce a vrut să facă cu peste opt tone de pepeni verzi un bărbat din Anenii Noi
Peste opt tone de pepeni verzi urmau să fie transportaţi ilegal în capitală. Potrivit oamenilor legii, la intrarea în Chişinău, pe strada Munceşti, a fost stopat pentru verificări, automobilul model "Mercedes".
Poliţiştii spun că la volanul vehiculului se afla un bărbat de 34 ani, originar din raionul Anenii Noi. Acesta n-a putut prezenta niciun act de provenienţă sau de calitate a producţiei.
Bărbatul a declarat că a ocolit intenţionat posturile vamale interne, pentru a nu fi reţinut sau impus să achite taxele vamale. Suspectul transporta pepenii verzi la un centru comercial din capitală, unde urma să obţină un profit bănesc de peste 32 000 de lei.
Automobilul a fost escortat la Inspectoratul de Poliţie Botanica pentru a înregistra cazul. Bărbatului i-a fost întocmit un proces verbal şi a primit o amendă de 3 000 de lei.